Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a declarat că un "guvern din umbră" al PSD va fi aprobat în săptămânile următoare în forurile formaţiunii.

Întrebat la Antena 3 care au fost greşelile PSD în ultima perioadă, Ciolacu şi-a exprimat regretul legat de faptul că nu a fost aprobată mai repede componenţa acestui guvern din umbră.

"Poate ar fi trebuit să comunicăm mai bine, poate ar fi trebuit să scoatem acest guvern din umbră, pe care în următoarele săptămâni o să îl aprobăm în forurile partidului. (...) Vom face un 'shadow cabinet', cum se face în toată lumea civilizată şi fiecare ministru va fi flancat de către un eventual ministru al PSD", a precizat liderul social-democrat.

Chestionat cine va fi premierul acestui cabinet din umbră, Ciolacu a replicat că există mai multe variante.

Pe de altă parte, el a reamintit că, potrivit ultimei decizii adoptate în cadrul partidului, propunerea de prim-ministru PSD este Alexandru Rafila.

"Este domnul doctor Alexandru Rafila. Nu am luat altă decizie în acest moment. (...) Dacă va trece moţiunea de cenzură, o să încercăm să creăm o majoritate. Primul ministru - există o singură decizie în acest moment, în interiorul PSD. Domnul Alexandru Rafila este propunerea de prim-ministru. Să ajungem în acel moment. Este pentru prima oară, în 30 de ani, când după numai cinci luni de la alegeri generale se vorbeşte de căderea unui guvern", a mai precizat el.

Ciolacu a declarat că moţiunea de cenzură va fi înaintată imediat după depunerea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

"Este evident că românii au nevoie de un plan de ţară. Noi vom veni cu aşa ceva. Este evident că sunt dezamăgiţi de actuala guvernare. Nu e o catastrofă să facem alegeri anticipate în România. Dimpotrivă. (...) (Moţiunea de cenzură va fi depusă - n.r.) imediat după ce se termină cu Planul Naţional de Redresare Rezilienţă. Vom intra în tot calendarul pentru această sesiune", a spus el. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Irina Poenaru, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Citiţi şi:

 

Marcel Ciolacu declară că viitorul candidat PSD la prezidenţiale nu trebuie să fie în mod obligatoriu membru al partidului

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.