Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

PSD condamnă ''incapacitatea'' coaliţiei de guvernare de a lua o decizie clară în privinţa testării anti-COVID-19 în unităţile de învăţământ, ceea ce face ca şcoala să reînceapă în aceeaşi ''stare de confuzie'' în care se afla înainte de vacanţă.

"După cinci săptămâni de vacanţă forţată, şcoala reîncepe în aceleaşi condiţii de haos şi incertitudine în ceea ce priveşte testarea elevilor. Deciziile se iau tot pe genunchi, de pe o zi pe alta. Decizia privind testarea anti-COVID-19 în şcoli a rămas la stadiul 'vom vedea', 'vom analiza'. Aflăm în continuare că în aproape jumătate dintre localităţile din România şcoala începe în regim online pentru foarte mulţi elevi. Acest lucru ar fi putut fi prevenit dacă în loc să se certe, ar fi pus la punct un sistem eficient de testare, cum au făcut mai toate statele europene, încă de la începutul anului", a declarat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, potrivit unui comunicat de presă remis marţi AGERPRES.

Potrivit comunicatului, PSD consideră că decizia Guvernului de a permite prezenţa fizică la cursuri pentru ciclul primar vine mult prea târziu, după ce anul şcolar a fost total compromis pentru această categorie de elevi.

"Abia acum recunosc cât de prost au gestionat şcoala în pandemie şi cum au sacrificat o generaţie întreagă de elevi. Abia acum au admis ceea ce PSD le spunea încă de anul trecut: copiii din ciclul primar trebuiau lăsaţi să vină la şcoală, aşa cum a fost peste tot în Europa! Era la mintea cocoşului că nu poţi învăţa un copil să scrie în regim online! Le-a luat opt luni să admită acest adevăr simplu. Dacă am fi avut consens politic pe pandemie, cum le-am propus noi, nu s-ar fi ajuns aici!", a subliniat Ciolacu. AGERPRES/(AS - autor: Dana Piciu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.