Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PNL Ludovic Orban, a declarat, miercuri, că există şi posibilitatea de a candida la preşedinţie, adăugând că PNL trebuie să sprijine acel candidat care se bucură de cea mai mare încredere şi are şansa cea mai bună de a câştiga alegerile prezidenţiale.

"Mi s-a pus o întrebare într-o emisiune şi am dat răspunsul la această întrebare că în momentul în care am anunţat intenţia de a candida pentru un nou mandat la funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal, există şi această posibilitate pe care o tratez cu seriozitate (de a candida la preşedinţie - n.r.). PNL, sub conducerea mea, a luat cea mai bună decizie privind candidatul la funcţia de preşedinte al României în aşa fel încât să câştigăm, dar avem un preşedinte al României care a fost susţinut ca şi candidat la preşedinţia României tot de PNL. Suntem în parteneriat cu preşedintele României şi când o să vină timpul alegerilor prezidenţiale, o să discutăm despre candidatul la alegerile prezidenţiale", a afirmat Orban, întrebat dacă va intra în cursa pentru Administraţia prezidenţială în cazul în care va câştiga şefia PNL.

El a adăugat că PNL "trebuie să sprijine acel candidat care se bucură de cea mai mare încredere, de cea mai mare susţinere şi care are cea mai bună şansă să câştige alegerile prezidenţiale". AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Simona Aruştei)

 

Citeşte şi:

 

Orban: Calculul ratei incidenţei infectărilor cu SARS-CoV-2, transparent; datele nu pot fi modificate

 

Orban: Mai mulţi deputaţi PNL au fost chemaţi în mod fals la DNA Braşov

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.