Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul Ludovic Orban afirmă că priveşte "cu atenţie şi îngrijorare" numărul record de infectări cu SARS-CoV-2 raportat miercuri, însă aşteaptă o analiză pe o perioadă mai lungă.

 



"Privesc cu atenţie şi îngrijorare această dată de astăzi, dar este o cifră relativă, aşteptăm analiza pe o perioadă mai lungă, pentru că întotdeauna am studiat pe perioade de trei zile, de cinci zile, de şapte zile, pentru a vedea cu exactitate. (...) Pe ultimele cinci săptămâni, numărul de infectări a fost relativ constant, ba chiar au fost două săptămâni în care a avut un trend uşor de descreştere numărul de persoane infectate. (...) E posibil să fi fost raportări care nu au fost făcute exact la momentul realizării analizelor", a declarat Orban la Piteşti.

El a subliniat, din nou, importanţa respectării măsurilor sanitare pentru evitarea îmbolnăvirilor.

"Sunt extrem de puţine activităţi care au rămas sub restricţii, s-au reluat activităţile în aproape toate domeniile. Este evident că a crescut frecvenţa interacţiunilor sociale (...), este din ce în ce mai importantă respectarea măsurilor de protecţie sanitară, care nu sunt foarte complicate. (...) Sunt lucruri normale, simple, care trebuie respectate", a precizat prim-ministrul.

Ludovic Orban a menţionat, în acelaşi context, că regula purtării măştilor de protecţie în şcoli a fost decisă doar pentru s-i proteja pe copii.

"Îi rog pe părinţi să-i povăţuiască pe copiii lor să respecte aceste reguli în indiferent ce situaţie, oriunde se duc", a mai spus premierul.

1.713 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în România faţă de ultima raportare, în urma testelor efectuate la nivel naţional, a anunţat, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.