Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Dacă votul de miercuri pe rectificarea bugetară s-ar aplica, acest lucru ar "costa" peste 6% din Produsul Intern Brut al României, a afirmat, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis, într-o conferinţă de presă.

 


E a declarat că a fost "întristat" şi "surprins" de respectivul vot.

"Astăzi, în comisiile reunite, PSD-ul, cu sprijinul unor traseişti, a votat într-un fel cu amendamente proiectul rectificării bugetare şi dacă s-ar aplica tot ce au votat ei, PSD-iştii, atunci aceste lucruri ar costa peste 6% din PIB în restul acestui an şi în anul viitor", a mai afirmat şeful statului. În opinia sa, "este evident că aceşti bani pur şi simplu nu există".

În acest sens, a vorbit de "promisiuni fără niciun fel de acoperire".

"Constatăm că PSD-ul, pur şi simplu, n-a învăţat nimic şi nici nu doreşte să facă o politică constructivă, ci vrea să detoneze finanţele publice ale României. Astfel de apucături electoraliste am mai văzut la PSD pe vremea lui Dragnea, în 2016. Se vede că PSD-ul nu a inventat nimic nou şi reia acelaşi ciclu de promisiuni fără niciun fel de acoperire în realitate, în speranţa să mai prindă câteva voturi, dar cred că nu vor prinde", a spus Iohannis.

Şeful statului s-a referit, în conferinţă, la creşterea pensiilor şi salariilor şi a subliniat că acest lucru va fi realizat "în momentul în care bugetul ţării va permite".

"Eu, personal, susţin cu mare entuziasm orice creştere - şi a pensiei, şi a salariilor, şi a bonusului pentru medici, şi a bonusului pentru profesori, dar, din păcate, trebuie să ţinem cont de constrângerile bugetare şi aceste creşteri vor fi posibile în momentul în care bugetul ţării va permite astfel de creşteri. În acest moment, tot ce s-a putut s-a realizat. Alocaţiile copiilor vor creşte, sunt deja crescute. Vor creşte în continuare în etape. Pensiile au crescut de la 1 septembrie. Pensiile românilor au crescut cu 14%. Este un fapt. Se pot număra banii. Atât a hotărât Guvernul să se întâmple în acest an. În momentul în care bugetul va permite noi creşteri, evident că ele vor fi puse în operă", a punctat Iohannis.

 

Miercuri, Comisiile de buget ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dat raport de adoptare cu amendamente rectificării bugetare, cu 20 de voturi "pentru" şi unul "împotrivă".

Cel mai important amendament aprobat de comisii a fost cel care abrogă articolul potrivit căruia punctul de pensie se majorează cu 14%, în acest fel rămânând în vigoare legea sistemului public de pensii care prevede majorarea acestuia cu 40%.

 

Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a anunţat că "PNL va ataca la CCR toate proiectele cu impact bugetar, fără sursă de finanţare, care pun în pericol stabilitatea economică a României". AGERPRES/(A - autor: Oana Ghiţă, editor: Florin Marin, imagine: Administrația Prezidențială, editor video: Marilena Gheorghiță, montaj: Andrei Cârlan, editor online: Ady Ivaşcu, Adrian Dădârlat)

 

Citeşte şi:

 

VIDEO Preşedintele Klaus Iohannis susţine o conferinţă de presă

 

VIDEO Iohannis: Nu ne putem permite ca sistemul sanitar să fie nevoit să gestioneze o dublă epidemie - gripă şi COVID-19

 

VIDEO Iohannis: Fac un apel la directorii unităţilor de învăţământ să se adreseze fără rezerve autorităţilor

 

VIDEO AlegeriLocale2020/ Iohannis despre alegerile locale: Sunt esenţiale, nu îi lăsaţi pe alţii să decidă în locul vostru

 

VIDEO Iohannis: Fac apel la diaspora să se înscrie pentru votul prin corespondenţă la parlamentare

 

VIDEO Iohannis: Mi s-ar părea total aiurea ca PSD să mai vină cu rediscutarea moţiunii sau cu o nouă moţiune

 

VIDEO Iohannis: O să discut cu ministrul Justiţiei despre numărul procurorilor delegaţi pentru Parchetul European

 

 

VIDEO AlegeriLocale2020/ Iohannis despre alegerile locale: Sunt esenţiale, nu îi lăsaţi pe alţii să decidă în locul vostru

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.