Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Comitetul Executiv al PSD, întrunit luni, a decis ca proiectul de lege privind carantinarea şi izolarea să fie votat de social-democraţi în Senat, cu modificări, a anunţat preşedintele organizaţiei de Neamţ a partidului, Ionel Arsene.

El a precizat că a dat un vot împotriva acestei decizii, opinând ca proiectul să fie retrimis Guvernului pentru a veni cu o lege "corectă", care "să respecte drepturile şi libertăţile cetăţeneşti".

"Prin această lege se îngrădesc foarte mult din drepturile şi libertăţile cetăţenilor în această ţară. Sunt de acord că nu putem să-i lăsăm pe cei care sunt infectaţi cu acest virus să umble dezlegaţi pe stradă. Trebuie făcut un cadru legislativ, dar ceea ce a venit de la Guvernul României înseamnă o lege care îngrădeşte foarte mult drepturile şi libertăţile cetăţeneşti", a declarat Arsene, la finalul şedinţei CExN al PSD.

Întrebat dacă a văzut forma de la Senat a proiectului de lege, el a spus: "Forma de la Senat o să o discutăm în perioada următoare cu cei de la Comisia juridică, a rămas să discute colegii mei la Senat, pentru că votul partidului a fost pentru a da un vot pe această lege".

"Vor modifica în Senat această lege şi vor da un vot final în Senat", a completat Arsene.

Liderul PSD Neamţ a spus că nu este de acord cu forma actului normativ aşa cum a fost adoptată în Camera Deputaţilor, indicând că este nemulţumit de măsura carantinării bunurilor.

"Nu sunt mulţumit de modificările pe care le-au adus colegii mei la Cameră, aştept să văd modificările pe care le vor face colegii mei (la Senat - n.r.). Sunt foarte multe care mă nemulţumesc. Faptul că în continuare vorbim de carantinarea bunurilor. Proprietatea privată este garantată de Constituţia României", a explicat Ionel Arsene. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.