Guvernul a decis, prin ordonanţă de urgenţă, modificarea statutului poliţiştilor şi statutului militarilor, prevăzând, între altele, întreruperea concediilor de odihnă pentru asigurarea continuităţii programului de lucru şi suspendarea prevederilor legate de pensionare anticipată, a anunţat şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă.
"Au fost instituite reglementări care să întărească disciplina ierarhică în cadrul acestor instituţii şi pentru a reglementa situaţia unor angajaţi care trebuie în această perioadă să fie la dispoziţia instituţiilor de ordine şi siguranţă publică, în vederea combaterii efectelor epidemiei cu coronavirus. Astfel, potrivit acestei ordonanţe de urgenţă, se întrerup concediile de odihnă pentru personalul acestor instituţii, se iau măsuri pentru asigurarea continuităţii programului de lucru", a declarat Ionel Dancă, vineri, la Palatul Victoria, unde a anunţat o parte din deciziile luate de Executiv în şedinţa de joi.
Totodată, detaşarea personalului în vederea efectuării misiunii se va face obligatoriu fără acordul angajatului şi, de asemenea, se suspendă prevederile legate de pensionare anticipată pentru personalul din aceste instituţii pe perioada stării de urgenţă. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Citiţi şi:
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.