Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Prim-ministrul interimar Ludovic Orban a declarat luni că îşi doreşte ca legea prevenţiei să fie aplicată şi în ceea ce priveşte autorităţile locale, astfel încât, în cazul unor abateri, acestora să le fie prezentat un plan de conformare.

"Vreau să extindem legea prevenţiei şi la administraţia locală. Adică dacă îţi vine Garda de Mediu şi îţi găseşte gunoaie la mai ştiu eu ce teren, să nu te amendeze din prima, ci să vină să discute cu tine, să îţi dea un plan de conformare. Aşa, teoretic, e prevăzut în legea prevenţiei, care nu trebuie să se aplice numai privitor la firme private, ci şi privitor la autorităţile locale. Nu glumesc când vă spun asta, pentru că ştiu foarte bine că ăştia din deconcentrate au obiceiul că, dacă nu le rezolvi o problemă sau dacă li se pune lor piticul pe creier, să vină să te amendeze, că, asta e, primarii sunt capabili să suporte orice", a spus Ludovic Orban, prezent la Adunarea generală a Asociaţiei Comunelor.

 


Pe de altă parte, el a apreciat că este necesară o "concentrare administrativă", care să ducă inclusiv la o reducere a numărului de deconcentrate.

"Mai trebuie să mai scuturăm din agenţii, autorităţi, aşa cum am scuturat din ministere. Să mai scuturăm un pic din agenţii, autorităţi, oficii, tot felul de inspecţii şi aşa mai departe. Trebuie o concentrare administrativă, care să ducă inclusiv la o reducere a numărului de deconcentrate care nu au de lucru şi atunci, ca să îşi găsească de lucru, până la urmă îi deranjează pe oameni, pe firme, pe administraţiile locale, tocmai ca să îşi găsească de lucru", a arătat Orban. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Georgiana Tănăsescu, imagine: Marian Vlăduț, redactare video: Marilena Gheorghiță, montaj: Traian Arsenescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.