COD GALBEN: 07-12-2019 Intre 05:00 si 09:00 se va semnala ceată ce determină scăderea vizibilităţii local sub 200 m şi izolat sub 50 m in Județul Gorj, Județul Olt, Județul Vâlcea, Județul Dolj; COD GALBEN: 07-12-2019 Intre 04:00 si 09:00 se va semnala local ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Bacău, Județul Vrancea; COD GALBEN: 07-12-2019 Intre 02:00 si 08:00 se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Cluj; COD GALBEN: 07-12-2019 Intre 02:00 si 08:00 se va semnala local ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m și izolat sub 50 m, asociată și cu depuneri de chiciură in Județul Alba, Județul Alba, Județul Covasna, Județul Braşov, Județul Mureş, Județul Harghita, Județul Sibiu;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat, luni, că poliţiştii şi-au făcut legi favorabile în ceea ce priveşte acţiunile disciplinare, astfel încât dacă au trecut şase luni de la faptă, aceasta se clasează.

"Am discutat cu cei de la audit, cu cei de Corpul de control al ministrului - de-a lungul timpului, poliţiştii şi sindicatele au avut grijă să-şi facă legi favorabile, adică dacă au trecut şase luni de la faptă, ea se clasează - mă refer la toate faptele pe care poliţiştii le fac, din punct de vedere administrativ sau disciplinar. A fost aşa, o prietenie în acest minister, ca să se tărăgăneze cercetarea şi concluziile Corpului de control, să fie propuse ministrului spre aprobare într-o comisie, exact la limita maximă a celor şase luni şi dacă au trecut cele şase luni, comisia a constatat şi a propus ministrului clasarea, pentru că au ieşit din termen", a spus Marcel Vela în faţa sediului MAI.

El a precizat că nicăieri în alte ţări termenul de prescriere a unei fapte, al unui act, nu se clasează sau se prescrie după şase luni, cum s-a întâmplat la acest minister.

"Vă spun de nerespectarea conduitei, de nerespectarea legilor de organizare a Jandarmeriei, a neimplicării, abateri disciplinare care, evident, dacă ele erau aprofundate, puteau intra chiar în zona infracţională sau contravenţională", a mai spus Vela.

Ministrul a dat exemplul inspectorului şef de la IPJ Caraş Severin, Viorel Avram, care, susţine Vela, ar fi fost scutit de măsuri disciplinare după ce ar fi participat la o întâlnire de partid, deoarece termenul de şase luni a expirat.

"Un inspector şef din România, a participat la o întâlnire de partid, cu probe. Corpul de control a fost sesizat, a tărăgănat controlul timp de cinci luni şi jumătate, în ultima parte a celei de-a şasea luni au propus ministrului să facă acea comisie de analiza controlului. Comisia s-a întâlnit în data de 9 şi a expirat termenul în data de 6, şi atunci ministrul n-a putut decât să claseze actul de control. Aşadar, un inspector şef de poliţie din România face acte de poliţie politică, se implică pe faţă cu probe, cu termene, şi tot politic, de la nivelul ministerului, este ţinut în palmă şi apărat, sau protejat. Este vorba de inspectorul de la Caraş-Severin. Ştiu acest lucru pentru că este judeţul din care provin şi ştiu că s-a întâmplat, din trecutul în care eu nu mă gândeam că o să ajung ministrul Afacerilor Interne şi când am întrebat Corpul de control, mi-a spus că s-a clasat cercetarea pentru că a expirat şi nu mai era în termen", a mai arătat Vela.

El a adăugat că este de doar două săptămâni la minister şi nu a avut timp fizic să facă toate cercetările necesare, însă va rezolva toate problemele existente în minister, pentru a îmbunătăţi imaginea instituţiei.

"Vă garantez că voi lua bob cu bob, pas cu pas şi voi rezolva aceste probleme ca să schimb imaginea ministerului. Adică nu este posibil ca oamenii care aplică legea şi care trebuie să respecte legea, ei să se protejeze cu alte legi favorabile, astfel încât (...) aici să fie aşa, un palat de cristal, în care unii se protejează pe alţii", a afirmat Vela. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.