COD GALBEN: 06-12-2019 Intre 05:00 si 10:00 se va semnala ceaţă care determină vizibilitate scăzută, local sub 200 m şi izolat sub 50 in Județul Arad, Județul Bihor, Județul Timiş; COD GALBEN: 06-12-2019 Intre 05:00 si 09:00 se va semnala ceată ce determină scăderea vizibilităţii local sub 200 m şi izolat sub 50 m in Județul Olt, Județul Dolj; COD GALBEN: 06-12-2019 Intre 05:00 si 09:00 se va semnala local ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Bacău, Județul Vrancea;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a acuzat PSD că ar oferi sute de mii de euro din bugetul României pentru "cumpărare de voturi" şi a adăugat că acest lucru ar trebui să intre în atenţia Parchetelor.

 


"Ce face PSD de trei zile trebuie să intre sub atenţia Parchetelor din România. Este inadmisibil să oferi pentru cumpărare de voturi sute de mii de euro din bugetul României. Ca şi cum ar da din buzunarele proprii. Preşedintele le cere să oprească terorizarea magistraţilor, PSD insistă cu Secţia Specială. (...) PSD munceşte exclusiv pentru infractori. Pentru a salva câteva 'gulere albe' au umplut străzile de criminali şi de violatori. La această oră - am aflat şi noi care e realitatea - umblă liberi pe străzi peste 21.000 de infractori, eliberaţi în baza legii recursului compensatoriu. La această oră sunt liberi 243 de criminali, 110 pedofili, 634 de violatori, 2.300 de tâlhari. Dintre cei eliberaţi, 47 au omorât, 357 de tâlhărit din nou, 47 au violat din nou. Am ajuns să ne fie frică să ne lăsăm copiii pe stradă ziua în amiaza mare. (..) PSD a făcut străzile României nesigure. Fiecare zi care trece cu Dăncilă la Palatul Victoria expune România la riscuri extreme", a apreciat Rareş Bogdan, în cadrul Adunării regionale a organizaţiilor PNL Bucureşti-Ilfov.

El a pledat, de asemenea, pentru adoptarea moţiunii de cenzură, adăugând că, dacă nu era preşedintele României, astăzi justiţia ar fi fost făcută "praf şi pulbere".

"Mâine Guvernul Dăncilă trebuie să cadă. Simplu! Dacă nu preluăm guvernarea urgent, peste un an nu mai e clar că există ceva în această ţară care să nu fie sortit eşecului sau pieirii. Peste un an, România va fi o ţară în ruine, cu Viorica Dăncilă şi cei din PSD. Lucrurile sunt extrem de clare. Şi nu vă îndoiţi nicio clipă că PNL şi majoritatea construită în jurul PNL va guverna de sute de ori mai bine decât PSD. Preşedintele României, Klaus Iohannis, şi PNL au o misiune la care s-au angajat cu orice risc: eliminarea incompetenţilor, a căpuşelor bugetare, a ticăloşilor de la Palatul Victoria. De câţiva ani, preşedintele nostru, Klaus Iohannis, stinge incendii. Incendii pe care, cu maximă nemernicie, Guvernul le aprinde pentru a-şi salva imaginea şi pielea. Preşedintele cere cifre, PSD îl minte şi falsifică bugetul. Preşedintele le cere să nu mai pună incompetenţi, hoţi în funcţii publice. PSD pune şi mai mulţi. Mai mult, vrea să exporte incompetenţi şi la Bruxelles", a spus Rareş Bogdan. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, redactor video: Marilena Gheorghiță, montaj: Andrei Cârlan, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.