Profesorul Nicolae Hurduc a depus, luni, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Cercetării şi Inovării, în faţa preşedintelui Klaus Iohannis.
La ceremonie au participat şi premierul Viorica Dăncilă, împreună cu o parte a Cabinetului său - vicepremierul Viorel Ştefan, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, dar şi ministrul de Interne, Carmen Dan. Alături de aceştia s-au aflat şi secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, precum şi consilierul de stat Ligia Deca.
Foto: (c) ALEX MICSIK/AGERPRES FOTO
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat la sfârşitul săptămânii trecute decretul de numire a lui Nicolae Hurduc în această calitate, document care a fost publicat în aceeaşi zi în Monitorul Oficial.
Joia trecută, premierul Viorica Dăncilă a anunţat propunerea pentru portofoliul de la Cercetare. "Am prezentat Biroului Permanent Naţional propunerea pentru ministrul Cercetării. Este vorba de domnul Nicolae Hurduc, profesor în cadrul Universităţii Tehnice 'Gheorghe Asachi' din Iaşi - Facultatea de inginerie chimică şi protecţia mediului", preciza Dăncilă.
Hurduc îl înlocuieşte în funcţie pe Nicolae Burnete, care şi-a anunţat demisia pe 31 august. Interimatul a fost asigurat de vicepremierul Viorel Ştefan. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Georgiana Tănăsescu, redactor video: Marilena Stănescu, grafician: Andrei Cârlan, editori online: Ady Ivaşcu, Andreea Lăzăroiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |