COD GALBEN: 22-05-2025 ora 10 Intre 22 mai, ora 12 – 22 mai, ora 23 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD PORTOCALIU: 22-05-2025 ora 18 Intre 18:00 si 19:00 se va semnala Grindină de medii și posibil mari dimensiuni, averse torențiale care vor cumula 30...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie in Județul Brăila, Județul Constanta, Județul Ialomiţa, Județul Tulcea, Județul Călăraşi; COD PORTOCALIU: 22-05-2025 ora 17 Intre 17:30 si 18:30 se va semnala Grindină de dimensiuni medii, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, averse torențiale, frecvente descărcări electrice. in Județul Botoşani, Județul Iaşi, Județul Vaslui;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, vicepreşedinte al Partidului Social Democrat, a anunţat că nu va fi de acord să participe la şedinţa de vineri a Comitetului Executiv al PSD dacă în sală se vor afla şi persoane care nu sunt membri ai acestui for şi care să "îi mitralieze" pe cei care care îşi susţin punctul de vedere.

"Dacă în Comitetul Executiv vor fi persoane care nu sunt membre CEx, nu voi mai fi de acord să particip la o şedinţă la care sunt în sală ne-membri CEx şi care mai iau şi cuvântul şi votează, pentru că nu e statutar în primul rând. Cum s-a întâmplat la Neptun: luau cuvântul ne-membri CEx. Mai şi votau. Asta nu înseamnă democraţie în partid, şi nu înseamnă corectitudine şi nu înseamnă să respecţi statutul, când îţi aduci mitralierele într-o şedinţă, să aibă curajul să îi mitralieze pe cei care pur şi simplu consideră că au un punct de vedere şi trebuie să îl susţină", a spus Firea, miercuri seara, la România Tv.

Primarul general a mai precizat că alături de Paul Stănescu şi Adrian Ţuţuianu va propune citirea în cadrul CEx a scrisorii deschise prin care cei trei cer "demisia imediată" a lui Liviu Dragnea din funcţiile de preşedinte al PSD şi al Camerei Deputaţilor şi asigurarea interimatului la conducerea partidului de către premierul Viorica Dăncilă.

"Cu siguranţă vom propune citirea documentului, pentru că este normal să fie citit încă o dată, mai ales având în vedere faptul că astăzi domnul Dragnea zicea că a citit, dar de fapt nu citise, spunând că noi ne-am dat cu Iohannis, SPP, SRI şi cu statul paralel. Dacă ar fi citit textul ar fi observat care sunt principiile noastre, pentru ce milităm, în ce direcţie dorim să meargă Partidul Social Democrat, guvernarea, coaliţia majoritară. Ar fi observat aceste principii. Noi vom propune ca acest document să fie dezbătut şi - dacă se va putea sau nu - şi ajunge la un vot", a adăugat ea.

Potrivit lui Firea, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a sunat lideri din Bucureşti şi din ţară pentru a-i anunţa că va propune în şedinţa Comitetului Executiv excluderea primarului general din Partidul Social Democrat.

"Odată propusă excluderea, trebuie să beneficieze de votul a două treimi din membrii Comitetului Executiv. (...) Eu nu cred că domnul Dragnea va strânge două treimi din Comitetul Executiv împotriva mea, pentru că eu nu am încălcat statutul, nu am derapat de la linia partidului, de la programul de guvernare, de la principiul privind susţinerea majorităţii parlamentare", a declarat vicepreşedintele PSD. AGERPRES/ (A - autor: Irinela Vişan, editor: Antonia Niţă, editor online: Daniela Juncu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.