Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, susţine că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, este "complet deraiat" şi că prin intenţia de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis, acesta urmăreşte să se sustragă unei decizii a instanţei de judecată.

"Condamnatul Liviu Dragnea este complet deraiat, urmăreşte să scufunde întreaga Românie odată cu el. Liviu Dragnea a devenit un pericol real şi iminent pentru democraţia românească, pentru interesele României ca stat membru al UE şi NATO. Am avertizat, în urmă cu trei săptămâni, asupra obsesiei bolnăvicioase a acestui individ de a proceda la suspendarea preşedintelui României, Klaus Iohannis. Singurul obiectiv al lui Liviu Dragnea este unul strict personal, acela de a se sustrage unei decizii a instanţei de judecată şi riscului de a ajunge în puşcărie. Pentru acest lucru este dispus să întoarcă întreaga Românie pe dos, considerându-se un 'stăpân de cetăţeni' şi nu reprezentantul acestora. Dovada stă tocmai în faptul că a ajuns să folosească poziţia de preşedinte ale Camerei Deputaţilor pentru a se sustrage rigorilor legii, falsificând mandatul primit în alegeri, întrucât PSD nu a solicitat, şi prin urmare nici nu a primit, girul românilor pentru ceea ce face astăzi", afirmă Orban, într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES.

El subliniază că "în democraţie, votul prin care cetăţenii te învestesc cu încredere nu-ţi dă dreptul să faci orice, iar atunci când o majoritate parlamentară consideră astfel nu se poate vorbi decât despre 'o dictatură a majorităţii'".

"Astăzi, după confiscarea Parlamentului şi Guvernului de către Liviu Dragnea şi clica sa, instituţia Prezidenţială a rămas singura instituţie fundamentală, legitimată prin vot de cetăţeni, fidelă valorilor democratice şi europene. Acest lucru se datorează modului în care preşedintele Klaus Iohannis a înţeles să-şi îndeplinească atribuţiile funcţiei în care a fost ales de români, în acord cu angajamentele ţării noastre ca stat membru al Uniunii Europene şi al NATO. Majoritatea instituţiilor statului român se află deja în controlul deplin al lui Liviu Dragnea şi al PSD, fapt grav ce instituie adevăratul 'stat paralel' cu interesele legitime ale românilor", adaugă Orban.

Liberalul susţine că, în ultimele zile, Liviu Dragnea este "transfigurat, o persoană care nu-şi mai poate stăpâni nervii, răţoindu-se la toţi cei care îndrăznesc să-i pună la îndoială realitatea paralelă pe care vrea să le-o inoculeze cetăţenilor".

"Este stupefiantă tirada de ameninţări şi intimidări la care recurge acest individ căruia raţiunea i-a scăpat de sub control!", spune Ludovic Orban.

El conchide că Partidul Naţional Liberal va fi în mod ferm alături de preşedintele Klaus Iohannis.

"PNL va folosi toate pârghiile de care dispune pentru a menţine parcursul occidental al României", arată Orban.

De asemenea, preşedintele PNL le transmite un avertisment parlamentarilor PSD-ALDE.

"Îi avertizez, încă o dată, pe parlamentarii PSD şi ALDE să nu intre în jocul iresponsabil şi lipsit de raţiune al lui Liviu Dragnea. Dacă acum au uitat de cetăţenii pe care îi reprezintă, să aibă în vedere măcar faptul că se vor afla din nou în faţa alegătorilor, pe care nu-i vor mai putea păcăli", conchide Orban.

Suspendarea preşedintelui trebuie să fie o opţiune serioasă, a declarat joi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, care a anunţat că acest lucru va fi decis luni, într-o şedinţă a coaliţiei de guvernare.

"Eu am discutat acum cu domnul Tăriceanu şi i-am spus că, din punctul meu de vedere, suspendarea preşedintelui trebuie să fie o opţiunea serioasă pentru că, dacă doar stăm şi ne plângem, nu respectă azi Constituţia, nu respectă mâine Constituţia, poate mai trimite una alt consilier prezidenţial să ameninţe un alt judecător de la CRR, o fi trimis consilieri prezidenţiali să ameninţe şi judecători la ÎCCJ. (...) Şi dacă noi doar stăm şi constatăm, nu ne exercităm un atribut important al acestui for care este forul suprem din România", a declarat Dragnea la Parlament. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.