Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a afirmat marţi, la Piteşti, că pregătirile pentru preluarea de către România a preşedinţiei Consiliul Uniunii Europene sunt în grafic.

"Noi spunem (...) că România este în grafic în acest proces de pregătire, implicând toate instituţiile, toţi actorii, şi Parlamentul României şi Guvernul României şi Administraţia Prezidenţială (...). Implicăm foarte mulţi actori (...) cu scopul de a avea un consens naţional, pentru a genera un consens pe plan european. Pornind de la aceste premize, efortul de pregătire este un efort foarte amplu, este un efort organizatoric, dar care în acelaşi timp deschide calea către multe oportunităţi", a declarat Negrescu în faţa studenţilor şi cadrelor didactice de la Universitatea din Piteşti.

Ministrului delegat pentru Afaceri Europene a adăugat că printre priorităţile României se numără constituirea unui corp de experţi în afaceri europene, dar şi în alte domenii.

"Acel corp de experţi pe care l-a avut România, care a dus ţara în Uniunea Europeană, acel corp de experţi nu mai este în sistemul public. Fie au ieşit la pensie, fie s-au dus la instituţii europene (...). Practic noi reclădim acest corp, în sensul acesta în perioada următoare vor fi foarte multe concursuri (...) de recrutare a unor specialişti. Adică avem nevoie de specialişti în afaceri europene, dar avem nevoie de specialişti care ştiu afaceri europene şi mai ştiu şi încă ceva", a precizat Victor Negrescu.

Ministrului delegat pentru Afaceri Europene a participat, marţi, la conferinţa "Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene: aşteptări, provocări, responsabilităţi", găzduită de Universitatea din Piteşti. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Nona Jalbă, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.