Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele executiv al UDMR, Porcsalmi Balint, a declarat sâmbătă, în cadrul şedinţei Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) de la Târgu Mureş, că până în prezent din Transilvania au fost adunate 262.000 de semnături pentru sprijinirea iniţiativei europene Minority SafePack, promovată de Uniunea Federativă a Naţionalităţilor Europene (FUEN).

"În acest moment, în Transilvania s-au adunat 262.000 de semnături pentru sprijinirea acestei iniţiative europene, pentru protecţia minorităţilor naţionale. În luna martie ne-am propus să mai adunăm încă 25.000 de semnături. Suntem foarte aproape, pe plan european, de a aduna cele 1.000.000 de semnături necesare pentru a duce această iniţiativă la bun sfârşit, ceea ce înseamnă că dacă vom aduna aceste semnături, începând cu aprilie, dar mai probabil prin mai sau iunie, Comisia Europeană poată să ia o hotărâre în ceea ce priveşte această iniţiativă", a susţinut Porcsalmi Balint, la finalul şedinţei CRU.

Preşedintele executiv al UDMR a spus că iniţiatorii acestei iniţiative cetăţeneşti la nivel european, Minority SafePack, cred în succesul acestui demers, fiind convinşi că "este un efort necesar din partea Uniunii Europene de a proteja mai mult comunităţile naţionale". AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Mirela Bărbulescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.