COD GALBEN: 16-01-2018 ora 12 Intre 16 ianuarie, ora 17 - 17 ianuarie, ora 20 se va semnala 16 ianuarie, ora 12 – 17 ianuarie, ora 20Fenomene vizate COD GALBEN: 16-01-2018 ora 15 Intre 15:00 si 17:00 se va semnala Precipitații predominant sub formă de ploaie, care favorizează depunerea poleiului in Județul Bihor, Județul Timiş, Județul Arad, Județul Caraş-Severin;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Senatorul PSD Robert Cazanciuc consideră că premierul trebuie să aibă o mare libertate în a-şi forma echipa guvernamentală pentru a putea duce la bun sfârşit un program de guvernare asumat politic, întrucât el este cel care răspunde în faţa Parlamentului împreună cu membrii Cabinetului de eventuale nerealizări sau greşeli.

"Premierul are o responsabilitate extrem de mare în realizarea programului de guvernare. Premierul vine cu o echipă în faţa Parlamentului, în care trebuie să aibă încredere că poate duce la bun sfârşit un program de guvernare asumat politic. Cred că premierul trebuie să aibă o mare libertate în a-şi forma echipa. Până la urmă, premierul este cel care răspunde în faţa Parlamentului împreună cu Guvernul pe care îl conduce de realizarea programului de guvernare, de eventualele nerealizări sau greşeli. Din această perspectivă, ai libertate, dar trebuie să ai şi responsabilitate. Atunci trebuie să aibă libertatea de a-şi forma echipa aşa cum crede. Nu e o decizie în abstract, nu e o decizie în orb, nu este o decizie discreţionară în care faci ce vrei. Trebuie să faci cu responsabilitate anumite lucruri", a afirmat Robert Cazanciuc, vineri, pentru AGERPRES.

El susţine că în PSD e nevoie de dialog pentru a avea "coerenţă a deciziei politice".

"La nivel de partid cred că e nevoie de dialog. Avem o şansă foarte mare din partea cetăţenilor pentru că am primit un vot de încredere masiv după un guvern dezastruos. Suntem obligaţi, nu avem nicio altă şansă decât să performăm la guvernare. Şi atunci e important să ai o echipă începând de la prim-ministru până la membrii Cabinetului că pot duce la îndeplinire programul de guvernare. E o chestiune de dialog şi de asumare până la urmă. Dacă cineva este nemulţumit de ceva, trebuie să spună de ce, să vedem care sunt motivele", a subliniat el.

Teme precum evaluarea miniştrilor sau performanţele Cabinetului în ansamblu (...), apreciază Cazanciuc, trebuie evaluate cu mare atenţie şi responsabilitate pentru a vedea ce nu merge şi mai ales ce e de făcut pentru respectarea angajamentului.

"E o chestiune de coerenţă a deciziei politice, dar şi de oameni adecvaţi pentru a putea duce la îndeplinire un program de guvernare. Nu e suficient să scrii bine un program de guvernare şi oamenii să aibă încredere, ci să ai oameni potriviţi adecvaţi care să îşi ducă mandatul aşa cum a fost el asumat şi cu foarte multă responsabilitate", a adăugat Cazanciuc. AGERPRES/(A - autor: Livia Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.