

COD GALBEN: 05-06-2025 ora 10 Intre 6 iunie, ora 12 – 6 iunie, ora 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic
Cancelarul Olaf Scholz, a ajuns marţi la un acord cu premierii celor 16 landuri germane privind o politică mai dură în domeniul migraţiei, transmite dpa.
După ore de negocieri, s-a convenit ca guvernul federal de la Berlin să achite anul viitor landurilor şi municipalităţilor câte 7.500 de euro pentru fiecare refugiat, urmând ca în prima jumătate a lui 2024 să se plătească avansuri care totalizează 1,75 miliarde de euro.
Premierul landului Hessa a estimat că totalul ajutoarelor va fi de 3,5 miliarde de euro.
Se vor realiza economii de circa un miliard de euro prin reducerea asistenţei pentru azilanţi, de exemplu prin dublarea perioadei de aşteptare până la acordarea ajutoarelor sociale integrale.
Reuniunea la care autorităţile locale s-au plâns de suprasolicitarea infrastructurii şi de insuficienţa fondurilor publice a avut obiectivul de a identifica modalităţi de reducere a numărului de azilanţi. Guvernul Germaniei intenţionează să studieze inclusiv posibilitatea desfăşurării în afara Europei a procedurilor de acordare a azilului.
Agenţia dpa menţionează şi un scop politic al lui Scholz: măsurile împotriva migraţiei ar putea reduce susţinerea pentru extrema dreaptă. Cancelarul a declarat că "obiectivul nostru comun este să respingem migraţia ilegală". El a descris înţelegerea între guvernul federal şi landuri ca "un moment istoric".
În primele nouă luni din 2023, în Germania s-au înregistrat 230.000 de cereri de azil, mai multe decât în tot anul 2022. Numai din Ucraina au ajuns de la începutul războiului un milion de refugiaţi.
Îngrijorarea privind migraţia a fost exploatată politic în primul rând de Alternativa pentru Germania (AfD), care a urcat pe locul al doilea în sondajele de opinie, depăşind toate cele trei partide din coaliţia guvernamentală de centru-stânga.
Luna trecută, cancelarul a declarat în parlament că forţele democratice trebuie să se unească pentru rezolvarea unor probleme cum ar fi migraţia, pentru a contracara "aşa-zisa Alternativă, care este de fapt un comando de demolări". Guvernul condus de Scholz a trecut prin parlament o lege care facilitează deportarea membrilor grupurilor de infractori şi percheziţionarea locuinţelor migranţilor în vederea stabilirii identităţii acestora. Executivul a acceptat şi modificarea reglementărilor existente, pentru a le permite azilanţilor să intre mai rapid pe piaţa muncii şi pentru a se aplica pedepse mai grele cu închisoarea traficanţilor de fiinţe umane. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |