COD GALBEN: 23-06-2025 ora 10 Intre 23 iunie, interval orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, local caniculă COD GALBEN: 23-06-2025 ora 10 Intre 24 iunie, ora 10 – 25 iunie, ora 10 se va semnala caniculă și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele rus Vladimir Putin a promis vineri că orice ţară care îndrăzneşte să atace Rusia cu arme nucleare va fi ştearsă de pe faţa pământului, notează Reuters.

Putin a declarat că Rusia nu are mandat să lanseze prima o lovitură nucleară preventivă, spre deosebire de Statele Unite, dar că armele hipersonice avansate ale Rusiei ar asigura că aceasta ar putea răspunde cu forţă dacă va fi vreodată atacată.

Vladimir Putin a recunoscut de asemenea că au existat unele probleme în procurarea de echipamente şi haine pentru sutele de mii de recruţi mobilizaţi de Moscova pentru a lupta în ultimele luni în Ucraina.

Într-o conferinţă de presă vineri la Bişkek, capitala Kârgâztanului, el a spus că unele dintre problemele legate de aprovizionarea celor 300.000 de oameni mobilizaţi în septembrie şi octombrie se rezolvă.

Printre altele, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia va trebui probabil să ajungă la acorduri cu privire la Ucraina în viitor, dar că Moscova s-a simţit trădată de prăbuşirea acordurilor de la Minsk.

Potrivit lui Putin, citat de Reuters, Germania şi Franţa - care au intermediat acordurile de la Minsk de încetare a focului între Ucraina şi separatiştii susţinuţi de ruşi în estul Ucrainei în 2014 şi 2015 - au trădat Rusia şi acum pompează cu arme Ucraina.

Într-un interviu publicat miercuri în săptămânalul Die Zeit din Germania, fostul cancelar german Angela Merkel a declarat că acordurile de la Minsk au fost o încercare de "a acorda timp Ucrainei" pentru a-şi construi apărarea.

Vorbind vineri la conferinţa de presă în Kârgâzstan, Putin s-a declarat "dezamăgit" de comentariile lui Merkel.

Rusia, cel mai mare exportator de energie din lume, ar putea reduce producţia de petrol şi va refuza să vândă petrol oricărei ţări ce impune plafonul de preţ "stupid" al Occidentului asupra petrolului rusesc, a mai declarat vineri Vladimir Putin, citat de Reuters.

Grupul celor şapte mari puteri, Uniunea Europeană şi Australia au căzut de acord săptămâna trecută asupra plafonării petrolului rusesc la 60 de dolari per baril după ce membrii UE au depăşit rezistenţa din partea Poloniei.

"În ceea ce priveşte reacţia noastră, am spus deja că pur şi simplu nu vom vinde acelor ţări care iau astfel de decizii", le-a declarat Putin reporterilor în conferinţa de presă din capitala Kârgâztanului, Bişkek.

Putin, care conduce cel de-al doilea mare exportator de petrol din lume după Arabia Saudită şi cel mai mare exportator de gaze, a spus că Rusia are un acord de producţie cu alţi membri ai clubului producătorilor de petrol OPEC+ , aşa că un pas atât de drastic este încă doar o posibilitate, mai notează Reuters.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Calciu, editor: Irina Cristea, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.