

Faţada consulatului Rusiei la New York a fost vandalizată cu vopsea roşie, a anunţat vineri poliţia, în ceea ce pare a fi un gest de protest în momentul în care Rusia a anexat patru regiuni ucrainene, scrie AFP.
Vineri la orele prânzului, mari pete şi dungi de vopsea roşie acopereau pe câţiva metri în înălţime şi lăţime faţada Consulatului, o clădire în stil renascentist situată în cartierul Upper East Side din Manhattan, a constatat un fotoreporter al agenţiei France Presse.
Poarta de intrare a fost, de asemenea, acoperită cu vopsea roşie.
Poliţia a fost anunţată în jurul orelor 01.30, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei din New York.
"Nu au fost arestări, iar ancheta este în curs", a adăugat acest responsabil, precizând că incidentul a fost considerat ca "posibil motivat de ostilitate".
Acest act de vandalism a intervenit în momentul în care preşedintele rus, Vladimir Putin, a oficializat vineri anexarea a patru teritorii ucrainene, după referendumuri denunţate drept simulacru de alegeri de numeroase ţări, începând cu Statele Unite.
Occidentalii au făcut cunoscut că nu vor recunoaşte modificarea frontierelor Ucrainei prin anexarea la Rusia a regiunilor Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |