Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul german de externe Annalena Baerbock vrea accelerarea discuţiilor pentru a aduce statele din Balcanii de Vest mai aproape de Uniunea Europeană, relatează DPA.

Nu ar trebui să se mai piardă timp în eforturi de integrare şi armonizare, a declarat vineri politiciana din partidul Verzilor, după discuţii omoloaga sa slovenă Tanja Fajon la Berlin.

"Nicio nişă nu trebuie creată în Balcani în care Rusia sau alt actor se poate instala", a spus Baerbock. Pe lângă Rusia, China încearcă şi ea să-şi mărească influenţa în Balcanii de Vest.

"Balcanii de Vest se află din punct de vedere geografic în mijlocul UE. De asemenea, trebuie să aducem într-un final oamenii din Balcanii de Vest în centrul nostru politic", a pledat Baerbock.

UE ar fi trebuit să-şi îndeplinească promisiunea de a deschide negocierile de aderare în special cu Macedonia de Nord şi Albania, a spus şefa diplomaţiei germane.

"Este în interesul nostru strategic şi este de asemenea o chestiune de credibilitate", a mai spus ea.

Negocieri de aderare sunt în curs cu Muntenegru şi Serbia. În martie 2020, Consiliul European a fost de acord să deschidă negocierile de aderare cu Macedonia de Nord şi Albania, în timp ce Bosnia şi Herţegovina şi Kosovo sunt potenţial candidate la aderarea la UE.

Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a declarat că "viteza procesului de aderare sau viteza progresului este în mâinile lor", referindu-se la ţările care vor să adere la UE în timpul unei vizite la Praga, care a preluat vineri preşedinţia semestrială a Consiliului UE.

Ea a spus că le-a luat actualilor membri ai UE diferite perioade de timp pentru a se alătura blocului comunitar, de la patru la zece ani, şi a subliniat că unele naţiuni care visează la aderare nu au făcut niciun progres timp de 20 de ani.

Annalena Baerbock a avertizat însă că dacă UE nu-şi îndeplineşte promisiunile, altcineva va veni cu alte promisiuni.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor online: Ada Vîlceanu)  

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.