Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

NATO trebuie să decidă să-şi consolideze flancul estic la apropiatul summit de la Madrid, pe fondul temerilor provocate de agresiunea rusă în Ucraina, a declarat preşedintele polonez Andrzej Duda, informează marţi thenews.pl.

''Ceea ce intenţionăm să realizăm la summit (de la Madrid) este ca NATO să-şi sporească prezenţa pe flancul estic... Vrem ca NATO să-şi sporească trupele în partea noastră de Europă, adică pe flancul estic al Alianţei'', a afirmat şeful statului polonez într-o conferinţă de presă desfăşurată luni la Varşovia.

El a adăugat că ''aceasta înseamnă nu numai Polonia, ci şi alte ţări de la limita estică, dacă guvernele lor înţeleg necesitatea unei prezenţe mai mari a NATO''.

Capitala Spaniei va găzdui summitul NATO în perioada 28-30 iunie.

În urmă cu patru zile, Andrzej Duda a făcut o pledoarie pentru consolidarea flancului oriental al NATO atunci când a participat la Summitul Bucureşti 9 (B9), organizat la Palatul Cotroceni. Formatul Bucureşti 9 reuneşte nouă state din flancul de est al NATO: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria.

Marţi este a 111-a zi a invaziei ruse în Ucraina.

La 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ''operaţiune militară specială de denazificare'' a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.