Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Oricare cetăţean israelian - inclusiv cei singuri şi cuplurile de homosexuali - va putea avea copii cu ajutorul unei mame-surogat în urma unei modificări legislative, relatează marţi DPA.

Ministrul sănătăţii, Nitzan Horowitz, a prezentat marţi un amendament la lege, ce urmează să intre în vigoare pe 11 ianuarie. "Astăzi facem istorie", a declarat Horowitz jurnaliştilor.

Sarcina cu ajutorul unei mame-surogat era anterior permisă în Israel doar pentru cuplurile heterosexuale, deşi în condiţii stricte.

Ca urmare, bărbaţii homosexuali au apelat adesea la mame-surogat în străinătate. Cu toate acestea, procedura este costisitoare şi complicată.

Prin modificarea procedurii, guvernul a urmat o decizie de anul trecut a Curţii Supreme. Cerinţele anterioare au constituit o încălcare a drepturilor omului, se arată în hotărâre.

"Este o zi istorică pentru lupta LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi transgender) în Israel, din lunga luptă pentru egalitate pentru fiecare persoană, şi o zi istorică pentru întreaga societate israeliană", a declarat Horowitz despre noua procedură.

Noua procedură "va împlini visul multora de a întemeia o familie", a adăugat Horowitz.

El a subliniat că se va face totul pentru a proteja drepturile mamelor-surogat. Potrivit Ministerului Sănătăţii, doar aproximativ 100 de femei pe an au acceptat până acum să servească drept mame-surogat în Israel.

Israelul a devenit mult mai tolerant faţă de homosexualitate în ultimele decenii. În special, metropola de coastă Tel Aviv este considerată deosebit de liberală. Cu toate acestea, cuplurile de acelaşi sex nu se pot căsători şi au existat adesea probleme cu adopţia şi maternitatea surogat, aminteşte agenţia germană de presă.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Calciu, editor: Irina Cristea, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.