COD PORTOCALIU: 25-05-2025 ora 10 Intre 25 mai, ora 20 – 27 mai, ora 10 Fenomene vizate: se va semnala cantități însemnate de apă

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un petrolier iranian a fost ţinta unui atac în largul Siriei sâmbătă, care a făcut trei morţi şi a lovit unul din rezervoarele sale, primul de acest fel de la începutul războiului în ţară, potrivit unei organizaţii neguvernamentale siriene, notează AFP.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), cu sediul la Londra şi care dispune de o vastă reţea de surse în Siria, nu a fost în măsură să precizeze imediat originea atacului care nu a fost revendicat.

"În momentul atacului, petrolierul iranian care venea din Iran era staţionat nu departe de portul (sirian) Banias", a declarat pentru AFP directorul OSDH, Rami Abdel Rahmane. "Cel puţin trei sirieni au fost ucişi, dintre care doi membri ai echipajului".

Directorul OSDO a spus că nu ştie "dacă a fost un atac israelian", în contextul în care ce Israelul a vizat în mod repetat poziţiile Iranului în Siria, ţară vecină cu statul evreu şi aflat în război din 2011.

Republica Islamică Iran, care ajută militar regimul Bashar al-Assad în Siria, este un duşman al Israelului. Tensiunile sunt foarte puternice între cele două ţări şi în urmă cu circa zece zile Iranul a acuzat Israelul de "sabotaj" la uzina sa de îmbogăţire a uraniului din Natanz.

La Damasc, Ministerul Petrolului, citat de agenţia oficială de presă Sana, a afirmat că "un incendiu a izbucnit într-unul dintre rezervoarele" unui petrolier neidentificat "după ce a fost probabil ţinta unui atac cu drone", în largul portului Banias (vest). Incendiul este "sub control", potrivit ministerului.

Este primul atac de acest fel de la începutul războiului din Siria, potrivit OSDO.

Învecinat cu Siria, Israelul a efectuat din 2011 sute de lovituri, inclusiv folosind drone, împotriva poziţiilor puterii siriene şi aliaţilor săi, a trupelor iraniene şi luptătorilor Hezbollahului libanez, un alt duşman declarat al statului evreu.

Israelul spune că încearcă să împiedice Iranul să se implanteze în Siria. Armata israeliană a recunoscut public rareori loviturile sale din Siria. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.