Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Rusia va avea în curând peste 120.000 de militari la frontiera cu Ucraina, a declarat marţi ministrul ucrainean Dmitro Kuleba în cadrul unei conferinţe de presă online pentru jurnaliştii străini, lansând un apel la adoptarea de noi sancţiuni economice împotriva Moscovei.

Ucraina, UE, SUA şi NATO şi-au exprimat îngrijorarea pentru importanta concentrare de trupe ruseşti în apropiere de frontiera ucraineană şi în Crimeea, peninsulă anexată de Rusia în 2014. Unii oficiali occidentali au declarat că această concentrare de forţe este acum mai mare decât la momentul anexării Crimeei.

"Militarii ruşi continuă să ajungă în imediata apropiere a frontierelor noastre în nord-est, în est şi în sud. În circa o săptămână, ar urma să ajungă la o forţă combinată de peste 120.000 de militari", a declarat Kuleba în conferinţa de presă online.

"Asta nu înseamnă că nu vor mai trimite trupe dacă ajung la acest număr", a spus Kuleba, avertizând că Moscova este imprevizibilă, deşi Ucraina nu-şi doreşte un conflict cu Rusia.

Şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, a declarat luni că Rusia a concentrat peste 150.000 de soldaţi la frontiera Ucrainei şi în Crimeea.

Dmitro Kuleba a făcut apel la Moscova să se reangajeze în respectarea armistiţiului din estul Ucrainei, unde Rusia susţine trupele separatiste în conflictul declanşat în 2014.

Şeful diplomaţiei ucrainene a afirmat că soluţionarea conflictului nu pare posibilă decât prin intermediul dialogului în format Normandia - cu participarea Franţei, Germaniei, Ucrainei şi Rusiei - întrucât tentativele sale de a discuta telefonic cu omologul său rus Serghei Lavrov, la fel ca şi cele ale preşedintelui Volodimir Zelenski de a vorbi cu şeful statului rus Vladimir Putin, s-au soldat cu un eşec.

Kuleba a participat la o reuniune a miniştrilor de externe din UE prin videoconferinţă şi a făcut apel în mod deschis la omologii săi să înceapă să ia în considerare o nouă rundă de sancţiuni sectoriale împotriva Rusiei.

El a recunoscut că a simţit că miniştrii UE nu sunt gata pentru o astfel de decizie dar a precizat că le-a spus că sancţiunile individuale împotriva unor oficiali ruşi "sunt bune, îşi realizează scopul, dar nu sunt suficiente".AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.