Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

SUA vor "tot ceea ce este necesar pentru a se apăra" după tirul cu rachete asupra unei baze care adăposteşte soldaţi americani în Irak, a declarat şeful Pentagonului, Lloy Austin, într-un interviu difuzat duminică şi citat de AFP.

Zece rachete au lovit miercuri baza aeriană de la Ain al-Assad, provocând moartea unui subcontractant civil american. SUA s-au abţinut pentru moment să acuze direct una dintre facţiunile armatei irakiene pro-Iran pentru acest atac, precedat de mai multe altele cu acelaşi mod de operare în ultimele săptămâni.

"Noi îi încurajăm pe irakieni să acţioneze cât mai rapid posibil pentru a ancheta asupra incidentului şi ei sunt pe cale să o facă", a afirmat Austin pentru canalul ABC, precizând că ţara sa adună încă informaţii asupra autorilor.

"Dar puteţi să vă aşteptaţi ca noi să-i tragem întotdeauna la răspundere pe cei vinovaţi pentru acţiunile lor", a adăugat el. "Mesajul pentru cei care au comis un astfel de atac este să se aştepte că noi vom face tot ceea ce este necesar pentru a ne apăra".

"Vom lovi dacă credem că aceasta este ceea ce trebuie să facem într-un moment şi acolo unde alegem să o facem", a spus el în continuare. "Ne rezervăm dreptul de a ne proteja trupele", a subliniat şeful Pentagonului.

Canalul de televiziune citat l-a întrebat pe ministrul american al apărării dacă Iranul a fost informat că represalii nu înseamnă o escaladare.

"Cred că Iranul este în întregime capabil să evalueze lovitura şi activităţile noastre şi va trage propriile sale concluzii", a răspuns Austin.

"Dar ceea ce trebuie să înţelegem din asta încă o dată este că noi ne vom apăra militarii şi că răspunsul nostru va fi gândit, adecvat. Sperăm că ei vor face ceea ce trebuie".

Noile tiruri cu rachete intervin într-un context de tensiuni între Washington şi Teheran asupra programului nuclear iranian şi a perspectivei negocierilor pentru relansarea acordului din 2015 destinat să-l încadreze.AGERPRES/(AS-editor:Lilia Traci, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.