Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

NATO aşteaptă în perioada următoare finalizarea procesului de revizuire al noii administraţii americane privind acordul între SUA şi talibani şi miniştrii vor fi convocaţi pentru o eventuală decizie atunci când vor exista toate elementele necesare, a declarat vineri secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat joi seară că NATO nu a luat nicio "decizie finală" privind retragerea forţelor sale armate din Afganistan până la 1 mai, aşa cum prevedea acordul SUA cu talibanii încheiat în februarie 2020.

"Nu am luat o decizie finală asupra viitorului prezenţei noastre. Dar pe măsură ce termenul de 1 mai se apropie, aliaţii din cadrul NATO vor continua să se consulte îndeaproape şi să se coordoneze în următoarele săptămâni", a declarat Stoltenberg la finalul unei videoconferinţe a miniştrilor apărării din ţările NATO.

"Aşteptăm în următoarele câteva zile şi finalizarea procesului de revizuire pe care noua administraţie îl are faţă de acordul dintre SUA şi talibani, faţă de procesul de pace. În continuare, preferinţa noastră este de a încuraja şi sperăm să putem fi un factor de încurajare pentru ca dialogul interafgan de la Doha să conducă la rezultatele scontate, la o pace durabilă şi evident la un Afganistan care să rămână stabil, predictibil şi care să nu mai poată oferi în viitor sanctuar pentru operaţiuni sau organizaţii teroriste", a declarat vineri Mircea Geoană în cadrul unui briefing online pentru jurnaliştii români.

"Rămâne un subiect foarte important, miniştrii vor fi convocaţi probabil pentru o eventuală decizie atunci când vom avea toate elementele adunate", a mai spus secretarul general adjunct al NATO.

În context, înaltul oficial NATO a precizat că Alianţa Nord-Atlantică oferă, în ţări precum Irak şi Afganistan, "un meniu a la carte", respectiv asistenţă care pleacă de la solicitările partenerilor.

"În sine, faptul că NATO este perceput tot mai mult ca o organizaţie care ajută consolidarea, întărirea fundamentului statalităţii, suveranităţii şi independenţei acestor parteneri ai noştri, cu atât percepţia despre Occident este posibil să se îmbunătăţească. Pentru că de foarte multe ori există o propagandă extrem energică împotriva Occidentului politic şi indiferent dacă este vorba de NATO, sau de UE, sau de fostele puteri coloniale există foarte mult narativ folosit în mod abundent împotriva noastră", a declarat Geoană.

El a afirmat că, pentru a combate această percepţie, este nevoie de gesturi de solidaritate şi respect.

"Credem că a arăta că suntem solidari, că suntem respectuoşi faţă de dorinţele şi nevoile partenerilor noştri, că îi tratăm pe picior de egalitate, că nu avem niciun fel de aroganţă în modul în care îi abordăm este un lucru pozitiv şi care în timp va conduce şi la o percepţie colectivă modificată în bine faţă de ceea ce înseamnă intenţiile noastre reale, care sunt acelea de a vedea vecinătăţi stabile (...)", a mai spus secretarul general adjunct al NATO.AGERPRES/(A - autor: Florin Ştefan, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Citeşte şi:

 

Geoană, despre creşterea prezenţei NATO în Irak: România va fi întrebată în mod direct cum doreşte să contribuie

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.