Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Consiliul Europei a cerut Ungariei, într-un raport publicat luni, să amelioreze accesul minorităţii rome la educaţie, locuri de muncă, locuinţe şi asistenţă medicală şi să elimine dificultăţile întâmpinate de romi în toate aspectele vieţii publice, semnalează MTI.

Comitetul consultativ al Convenţiei Cadru pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale a vizitat Ungaria în decembrie 2019. În raportul prezentat ulterior, se cer acţiuni imediate pentru reducerea ratei de abandon şcolar şi promovarea unei educaţii de înaltă calitate, favorabile incluziunii, precum şi un program cuprinzător de instruire a profesorilor din regiunile defavorizate.

Conform documentului Consiliului, este necesară o politică cuprinzătoare şi pentru rezolvarea problemei locuinţelor romilor; trebuie amplificate mult programele de locuinţe de stat şi sprijinul în domeniul locativ.

Regiunile dezavantajate din Ungaria, unde romii au o pondere mai ridicată în rândul populaţiei, suferă de pe urma calităţii reduse a serviciilor medicale, au constatat raportorii. Angajaţii din domeniul sanitar trebuie instruiţi cu privire la legislaţia împotriva discriminării.

Comitetul a apreciat reprezentarea parlamentară a minorităţilor din Ungaria şi a observat că evenimentele culturale legate de minorităţi au beneficiat în ultimii ani de o finanţare mai bună. Reprezentanţii Consiliului Europei au propus implicarea reprezentanţilor minorităţilor în planificarea şi distribuirea fondurilor respective.

În acelaşi timp, comitetul a deplâns ''atmosfera generală de intoleranţă în discursul politic şi media'', care după părerea raportorilor îngreunează exprimarea liberă a opiniilor minorităţilor. Raportul face apel la autorităţile ungare să promoveze toleranţa, dialogul intercultural şi respectul reciproc şi să condamne limbajul rasist şi discriminatoriu în spaţiul public. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.