COD GALBEN: 18-11-2019 Intre 04:00 si 10:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Harghita; COD GALBEN: 18-11-2019 Intre 00:00 si 06:00 se va semnala intensificări ale vântului ce vor atinge la rafală 60...70 km/h iar la peste 1800 metri rafalele vor atinge 90 - 100 km/h in Județul Braşov, Județul Sibiu, Județul Sibiu; COD GALBEN: 18-11-2019 Intre 00:00 si 06:00 se va semnala intensificări temporare ale vântului ce vor atinge la rafală 90-100 km/h in Județul Gorj, Județul Vâlcea; COD GALBEN: 18-11-2019 Intre 00:00 si 06:00 se va semnala intensificări ale vântului, temporar cu viteze la rafală de 90...110 km/h in Județul Argeş, Județul Prahova, Județul Dâmboviţa; COD GALBEN: 18-11-2019 Intre 00:00 si 06:00 se va semnala intensificări temporare ale vântului, cu viteze la rafală care vor atinge local 55...65 km/h și izolat 80 km/h, iar la peste 1800 m, vor fi rafale de 90...100 km/h in Județul Caraş-Severin, Județul Hunedoara; COD GALBEN: 18-11-2000 Intre 00:00 si 06:00 se va semnala intensificări temporare ale vântului, cu viteze la rafală care vor atinge local 55...65 km/h și izolat 80 km/h, iar la peste 1800 m, vor fi rafale de 90...100 km/h in Județul Caraş-Severin, Județul Hunedoara;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Opozantul Juan Guaido, recunoscut de circa 50 de ţări ca preşedinte interimar al Venezuelei, i-a atenţionat duminică pe militari că a împiedica intrarea ajutoarelor umanitare, depozitate în Columbia, îi transformă aproape în autorii unui genocid deoarece este o "crimă împotriva umanităţii", relatează AFP.

"Există responsabili, iar regimul o ştie. Este o crimă împotriva umanităţii, domnilor din armată", a declarat presei opozantul preşedintelui Nicolas Maduro, ieşind de la slujba religioasă la Las Mercedes, cartier din estul capitalei Caracas, împreună cu soţia sa Fabiana Rosales şi cu bebeluşul lor de 20 de luni.

În vârstă de 35 de ani, Guaido, şeful parlamentului unde opoziţia este majoritară, a afirmat că militarii se transformă în 'călăi', în 'cvasi-autori de genocid', prin 'acţiune' atunci când 'asasinează' manifestanţi şi prin 'omisiune' când 'împiedică intrarea ajutorului umanitar' în Venezuela.

El a făcut din nou apel la un marş pentru marţi, de Ziua Tineretului, în memoria morţilor din precedentele manifestaţii - cel puţin 40 de morţi de la 21 ianuarie, conform ONU - şi pentru a cere intrarea ajutorului.

Mai multe tone de alimente şi de medicamente, trimise de SUA, se află de joi în depozite la Cucuta, în Columbia, în apropiere de podul internaţional Tienditas, blocate de militarii venezueleni cu două containere şi o cisternă.

Maduro afirmă că "urgenţa umanitară" este "fabricată de Washington" pentru "a interveni" în Venezuela, calificând trimiterea ajutoarelor drept "show politic" şi atribuind responsabilitatea pentru penuria de alimente şi de medicamente sancţiunilor SUA.

"Înţeleg că regimul refuză să recunoască criza pe care el a generat-o. Dar noi, venezuelenii, lucrăm din greu pentru a pune capăt acestei uzurpări (a puterii de către Maduro) şi a răspunde acestei urgenţe", a declarat Juan Guaido în faţa a numeroşi jurnalişti şi susţinători.

Venezuela, fostă putere petrolieră care acum se confruntă cu cea mai gravă criză din istoria sa, suferă de penurii şi de hiperinflaţie. Circa 2,3 milioane de venezueleni au emigrat din 2015, conform ONU.

Armata, pilon al regimului lui Nicolas Maduro, a început duminică exerciţii militare, prevăzute a avea loc în întreaga ţară până la 15 februarie, pentru "a întări capacitatea defensivă a teritoriului", conform unui comunicat.

"Suntem un popor paşnic, dar să nu ne deranjeze nimeni (...) Afară cu Donald Trump din Venezuela! Afară cu ameninţările sale! Există aici forţe armate şi un popor pentru apărarea patriei", le-a spus preşedintele Maduro militarilor participanţi la aceste manevre.

"Îmi pare rău de ceea ce s-a întâmplat cu forţele noastre armate. Aceasta depinde de voi (...) Noi am enunţat clar dilema, v-am transmis un ordin: 'Permiteţi intrarea ajutorului umanitar'", a mai declarat Guaido, adresându-se militarilor.

Punând această 'dilemă' şi propunând o amnistie, el încearcă să spargă principalul sprijin pentru preşedintele socialist faţă de care totuşi Statul Major şi-a reiterat 'loialitatea absolută'.

Guaido şi-a exprimat din nou duminică refuzul de a negocia cu Maduro. "Astăzi, timpul nu este în favoarea sa. Democraţia este mai aproape ca oricând. Viitorul ne aparţine", a spus el.

Grupul de Contact Internaţional (GCI), format din ţări europene şi latino-americane, a făcut apel la organizarea de "alegeri libere".

Maduro a condamnat 'parti pris-ul' GCI şi şi-a exprimat speranţa că Papa Francisc va accepta cererea sa de a fi mediator într-o negociere.

La reuniunea sa care a avut loc joi la Montevideo, GCI a cerut să se permită "intrarea urgentă" a ajutorului în Venezuela, sub coordonarea sa şi a ONU.

Juan Guaido s-a autoproclamat preşedinte interimar la 23 ianuarie, după ce parlamentul l-a declarat pe Nicolas Maduro 'uzurpator' în urma realegerii sale într-un scrutin a cărui corectitudine a fost pusă sub semnul întrebării atât în Venezuela, cât şi în străinătate. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.