COD GALBEN: 23-05-2025 ora 10 Intre 23 mai, ora 10 – 24 mai, ora 06 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată
Ungaria a notificat oficial marţi Organizaţia Naţiunilor Unite în legătură cu decizia sa de a se retrage din procesul de adoptare a Pactului mondial al ONU cu privire la migraţie, a anunţat ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, citat de MTI.
A devenit clar că diferenţele dintre poziţia Ungariei cu privire la migraţie şi abordarea pe care o are ONU sunt ireconciliabile, a declarat ministrul de externe ungar în cadrul unei conferinţe de presă, insistând că ţara sa "îşi va menţine poziţia şi niciun pact global nu poate schimba acest lucru".
În timp ce potrivit ONU migraţia este inevitabilă, benefică şi trebuie susţinută, Budapesta o consideră un pericol pentru Ungaria şi pentru Europa şi susţine oprirea ei, a precizat Szijjarto.
Ministrul de externe ungar a mai explicat că Pactul mondial al ONU cu privire la migraţie stipulează între altele ca obiectiv luarea de măsuri împotriva traficanţilor de persoane, care însă, a afirmat el, ar avea efect contrar celui scontat. Un document care încurajează migraţia nu va face decât să-i avantajeze pe traficanţi, întrucât aceştia vor putea convinge şi mai mulţi oameni să plece din ţările lor, spunându-le că vor fi acceptaţi în baza pactului mondial, a apreciat Szijjarto.
Poziţia Ungariei este că ar fi nefiresc să se schimbe populaţia continentului şi că în schimb ar trebui făcute eforturi globale pentru a opri migraţia, a punctat ministrul.
Peter Szijjarto a mai menţionat că pactul privind migraţia cuprinde şi unele obligaţii pe care Ungaria nu este dispusă să şi le asume, cum ar fi organizarea de sesiuni de pregătire pentru migranţi, posibilitatea ca ONG-urile să-i ajute pe migranţi să formuleze plângeri, creşterea capacităţilor de primire şi abordarea traversării frontierei ca pe o chestiune care ţine de drepturile omului şi nu de securitate.
Ungaria a introdus "măsuri exact contrare" pentru a apăra securitatea cetăţenilor, a adăugat ministrul de externe ungar.
Statele membre ale ONU au aprobat la 13 iulie - cu excepţia SUA - crearea unui Pact mondial neconstrângător privind migraţia. Pactul va fi aprobat în mod oficial cu ocazia unei conferinţe internaţionale ce va avea loc în Maroc, la mijlocul lunii decembrie.
Documentul de 25 de pagini, a cărui negociere s-a întins pe durata a 18 luni, include o serie de principii (apărarea drepturilor omului, a drepturilor copiilor, recunoaşterea suveranităţii naţionale ş.a.) şi cuprinde un catalog de măsuri care să ajute ţările să facă faţă migraţiilor: îmbunătăţirea informării, măsuri pentru mai buna integrare a migranţilor, schimb de expertiză ş.a.
SUA s-au retras la sfârşitul lui 2017 din procesul de elaborare a Pactului, afirmând că acesta conţine prevederi ce contravin politicii preşedintelui Donald Trump în domeniul imigraţiei. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |