

Un studiu realizat asupra unor bureţi marini a arătat că, la nivel global, este posibil ca temperaturile să fi crescut deja mai repede şi mai mult decât s-a estimat anterior, potrivit unor cercetări publicate recent, informează DPA.
O echipă condusă de cercetători australieni a extras înregistrări privind temperatura oceanului, conservate în scheletele din carbonat de calciu ale unor animale cu viaţă lungă, sclerospongii caraibieni.
Foto: www.nature.com
Cercetătorii au descoperit că încălzirea din era industrială a început la jumătatea anilor 1860, o dată ce corespunde cu ceea ce specialiştii se aşteptau de la înregistrările istorice, dar cu 70 de ani mai devreme decât sugerau înregistrările obţinute prin măsurători efectuate de pe nave ale temperaturii de la suprafaţa oceanelor.
Profesorul Malcolm McCulloch de la Universitatea din Australia de Vest a declarat că această descoperire arată că încălzirea globală a fost subestimată cu aproximativ 0,5 grade Celsius, ceea ce înseamnă că temperatura medie de pe Terra se află mai aproape decât se considera până acum de "pragul de protecţie" de 1,5 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, stabilit prin Acordul de la Paris din 2015.
"Deşi Grupul interguvernamental de experţi privind schimbările climatice a estimat că temperaturile medii globale au crescut cu 1,2 grade [Celsius] până în 2020, temperaturile erau deja, de fapt, cu 1,7 grade [Celsius] peste nivelurile din perioada preindustrială", a declarat Malcolm McCulloch într-un comunicat publicat marţi.
"În cazul în care ratele actuale ale emisiilor de gaze cu efect de seră vor continua, temperatura medie globală va depăşi cu siguranţă creşterea de 2 grade [Celsius] până la sfârşitul anilor 2020 şi va înregistra o creştere mult mai mare de 2,5 grade [Celsius] peste nivelurile din perioada preindustrială până în 2050", a adăugat el.
"Ratele de acum mult mai rapide ale încălzirii terestre, identificate şi în acest studiu, reprezintă un motiv suplimentar de îngrijorare, cu temperaturi medii ale uscatului care se aşteaptă să fie cu aproximativ 4 grade [Celsius] peste nivelurile preindustriale până în 2050", a mai spus cercetătorul australian.
"Menţinerea încălzirii globale la o creştere de cel mult 2 grade [Celsius] reprezintă acum provocarea majoră, ceea ce face şi mai urgentă reducerea la jumătate a emisiilor până la începutul anului 2030 şi, cu siguranţă, nu mai târziu de 2040", a adăugat el.
Studiul a fost publicat în revista ştiinţifică Nature Climate Change. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |