

Cel puţin şapte persoane au murit şi alte trei sunt în continuare date dispărute în urma ploilor abundente din sudul Braziliei, a anunţat duminică Apărarea Civilă, transmite agenţia Xinhua.
Ploile abundente s-au soldat cu cel puţin patru morţi şi doi dispăruţi în statul Rio Grande do Sul, în timp ce trei persoane au murit şi o alta este dată dispărută în statul Santa Catarina, a precizat Apărarea Civilă.
Peste 31.000 de persoane din regiune au fost afectate de ploi, iar aproximativ 1.600 au fost evacuate din cauza inundaţiilor.
Cel puţin 62 dintre cele 295 de municipalităţi din Santa Catarina au fost afectate, iar în 17 dintre acestea a fost declarată stare de urgenţă, a precizat Apărarea Civilă, adăugând că circulaţia pe mai multe drumuri a fost întreruptă, iar unele localităţi au rămas izolate.
Ploile şi vântul puternic au provocat probleme şi în cel mai populat stat al ţării, Sao Paulo, fiind înregistrate rafale de peste 80 km/h, care au doborât copaci în regiune. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |