COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Fauna şi flora la nivel global ar putea fi într-un pericol mai mare decât au crezut până acum oamenii de ştiinţă, sugerează un nou studiu publicat joi în revista ştiinţifică Communications Biology, informează Reuters.

În timp ce oameni de ştiinţă au evaluat statutul a peste 147.000 de plante şi animale, există mii de specii pentru care ''nu există date suficiente'' pentru a fi evaluate complet. Drept urmare, aceste specii nu au fost incluse în lista speciilor ameninţate sau periclitate, actualizată în fiecare an de Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (IUCN).

Printre speciile subevaluate se află orca, pădătorul cu dinţi din oceane, alături de tatu roz din Argentina şi aproape 200 de specii de liliac la nivel global.

În unele cazuri însă, exact lipsa aceasta de date este un semnal de alarmă - sugerând că specia respectivă este dificil de găsit întrucât populaţia sa a intrat în declin, potrivit unei echipe internaţionale de oameni de ştiinţă care a folosit date referitoare la condiţii de mediu şi ameninţări provocate de om pentru a cartografia modele ale riscurilor de extincţie pentru speciile evaluate.

Echipa a analizat 7.699 de specii subevaluate şi a estimat că circa 56% se confruntă cu condiţii care ar putea de asemenea să le pună în pericol de extincţie, a precizat studiul.

Procentul este aproape dublu faţă de cele 28% dintre speciile globale clasificate ca ''ameninţate'' de IUCN.

Există milioane de alte specii de plante şi animale care nu au fost niciodată luate în considerare de IUCN, iar oamenii de ştiinţă estimează că circa un milion dintre acestea sunt ameninţate cu dispariţia, potrivit unui raport din 2019 realizat de Platforma interguvernamentală ştiinţifică-politică privind biodiversitatea şi serviciile ecosistemice.

Dintre plantele şi animalele aflate în pericol despre care nu există ''date insuficiente'', multe sunt ''specii reduse ca varietate în locuri îndepărtate'', cum ar fi centrul Africii, Madagascar sau sudul Asiei, a spus unul dintre autorul studiului, Jan Borgelt, ecologist la Universitatea Norvegiană de Ştiinţă şi Tehnologie.

Starea faunei şi a florei ''ar putea fi mai gravă decât ne dăm seama dacă aceste predicţii sunt adevărate'', a spus el.

Cel mai subevaluaţi au fost se pare amfibienii, 85% dintre aceşti ar fi ameninţaţi cu dispariţia, potrivit estimărilor, se mai precizează în studiu.

Speciile clasificate de IUCN drept ameninţate sau periclitate devin deseori obiectul programelor de protecţie ale guvernelor naţionale.

Studii precum este acesta ''scot în evidenţă direcţia unde ar trebui alocate resurse de conservare'', a spus Pamela Gonzalez del Pliego, o ecologistă de la Universitatea Évora din Portugalia, care nu a luat parte la cercetare. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Codruţ Bălu,  editor online: Ady Ivaşcu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.