Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Valorile ozonului au ajuns la niveluri periculoase pentru sănătate în nord-vestul Europei ca urmare a valului de caniculă actual, a avertizat marţi Serviciul Copernicus al Uniunii Europene pentru monitorizarea atmosferei (CAMS), informează DPA.

''La mijlocul lui iulie, valorile maxime zilnice ale ozonului de la suprafaţă, care ajung la cele mai ridicate valori la mijlocul zilei, au atins niveluri nocive în Portugalia, Spania şi Italia, unde în anumite locuri a fost măsurat un exces de 200 de micrograme pe metru cub'', a precizat CAMS.

Deşi situaţia se va remedia cel mai probabil, nivelurile sunt aşteptate să crească peste 120 de micrograme pe metru cub în zone din nordul şi vestul Europei începând din 18 iulie ca urmare a valului de caniculă şi să atingă valori maxime pe 20 iulie, după care valorile vor scădea, a mai precizat serviciul european.

''Ozonul prezent la suprafaţa pământului este un agent poluant important, care poate afecta sănătatea umană, agricultura şi chiar ecosistemele, oamenii şi mediul per ansamblu'', a precizat CAMS.

''Impactul potenţial al poluării foarte ridicate cu ozon asupra sănătăţii umane poate fi considerabil atât din punct de vedere respirator, cât şi cardiovascular. Valori mai ridicate pot duce la simptome precum dureri în gât, tuse, dureri de cap şi un risc crescut de crize de astm'', a adăugat Mark Parrington, cercetător principal în cadrul CAMS.

Organizaţia Clean Air Alliance estimează că poluarea cu ozon duce la circa un milion de decese suplimentare în fiecare an, a mai precizat CAMS.

CAMS a precizat totodată că valul de caniculă din Europa a exacerbat scara şi intensitatea incendiilor de vegetaţie care fac ravagii în prezent în sudul Europei, în special în sud-vestul Franţei, Spaniei şi Portugaliei. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.