Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Toate valurile de caniculă poartă deja amprenta măsurabilă şi caracteristică a încălzirii planetei noastre, au anunţat miercuri mai mulţi oameni de ştiinţă specializaţi în analizarea legăturilor dintre evenimentele meteorologice extreme şi schimbările climatice, informează AFP.

Încălzirea provocată de activităţile umane stimulează, de asemenea, frecvenţa şi intensitatea inundaţiilor în anumite regiuni ale lumii, precum şi apariţia unor episoade de secetă, însă legătura din acest caz este mai puţin sistematică, potrivit unui document publicat miercuri şi prezentat ca un ghid pentru jurnalişti.

"Nu există niciun dubiu că schimbările climatice modifică regulile jocului în ceea ce priveşte valurile de caniculă", a declarat Friederike Otto, cercetătoare la Imperial College din Londra şi coautoare a studiului.

Fiecare caniculă din lumea de astăzi este mai puternică şi are o probabilitate mai mare de a se produce din cauza schimbărilor climatice provocate de oameni", a insistat aceeaşi cercetătoare, precum şi unul dintre colegii ei, Ben Clarke, cercetător la Universitatea Oxford."

Aşadar, "să nu fiţi prea prudenţi", caniculele sunt "asociate cu încălzirea climei", au declarat ei, adresându-se jurnaliştilor care acoperă din punct de vedere mediatic evenimentele meteorologice extreme.

Până de curând, oamenii de ştiinţă erau reticenţi în a asocia în mod oficial un eveniment meteorologic special cu schimbările climatice, însă ştiinţa atribuirii (o disciplină recentă, n.r.) a făcut progrese uriaşe în ultimii ani, permiţând identificarea şi cuantificarea responsabilităţii avute de încălzirea climatică în apariţia unui eveniment meteorologic, uneori în doar câteva zile.

De exemplu, Friederike Otto şi colegii ei de la World Weather Attribution au estimat că episodul de caniculă extremă care a lovit America de Nord în iunie 2021, cu un record de temperatură de 49,6 grade Celsius în Canada, ar fi fost "aproape imposibil" să se producă în absenţa încălzirii globale a climei.

Valul de căldură înregistrat în primăvara acestui an în India şi Pakistan este analizat în această perioadă, dar "ceea ce vedem acum va fi considerat ceva normal, sau chiar frig, într-o lume în care temperatura globală va creşte cu 2 grade Celsius sau cu 3 grade Celsius", a comentat Friederike Otto.

Deocamdată, clima de pe Terra s-a încălzit cu aproape 1,2 grade Celsius în raport cu era preindustrială.

Însă încălzirea climei nu este neapărat vinovată pentru toate evenimentele meteorologice extreme, altele decât valurile de caniculă. Experţii din acest domeniu insistă asupra necesităţii de a lua în calcul rolul jucat şi de alţi factori pentru a explica apariţia unor catastrofe (amenajări ale teritoriului, gestionarea apei, etc.).

Iar, uneori, schimbările climatice nu au nicio vină. Astfel, experţii de la World Weather Attribution au estimat că încălzirea climei nu a jucat decât un rol minimal în apariţia secetei şi a foametei excepţionale care s-au produs în Madagascar din 2019 până în 2021: înmulţirea episoadelor de secetă pe această insulă este prevăzută de modelele climatologice începând de la o încălzire a climei terestre cu 2 grade Celsius. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.