Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un şerpaş din Nepal a escaladat Muntele Everest pentru a 26-a oară, doborându-şi propriul record stabilit anul trecut, a anunţat duminică un oficial guvernamental, potrivit Reuters.

Kami Rita, în vârstă de 52 de ani, a escaladat sâmbătă masivul cu o altitudine de 8.848,86 de metri pe traseul tradiţional de pe coasta sud-estică în fruntea unui grup format din alţi 10 şerpaşi.

''Kami Rita şi-a doborât propriul record şi a stabilit un nou record mondial în alpinism'', a spus Taranath Adhikari, director general în Ministerului de Turism, în capitala Kathmandu.

Soţia lui Kami Rita, Jangmu, a spus că este fericită de realizările soţului ei.

Ruta de căţărare utilizată de Kami Rita a fost inaugurată de neozeelandezul Sir Edmund Hillary şi de şerpaşul nepalez Tenzing Norgay în 1953 şi este în continuare cea mai populară.

Anul acesta, Nepal a emis 316 permise de escaladă pe Everest în vârful sezonului, care durează până în luna mai, în comparaţie cu 408 anul trecut, cel mai ridicat număr de până acum.

Autorităţile din Nepal, ţară care depinde puternic de prezenţa alpiniştilor pentru schimburile valutare, au fost criticate pentru că au permis supraaglomerarea, care a dus la mai multe decese ale unor alpinişti pe munte în 2019.

Everestul a fost escaladat de 10.657 de ori de la prima escaladă, în 1953, atât pe versantul nepalez, cât şi pe cel tibetan - mulţi dintre ei au escaladat masivul de mai multe ori, iar 311 au decedat până în prezent, potrivit unei baze de date referitoare la Himalaya. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.