Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Autoritatea care se ocupă cu protecţia tigrilor în India (NTCA) a anunţat că 126 de exemplare din această specie de feline ameninţată cu extincţia au murit în 2021, cel mai ridicat bilanţ de când acest organism a început colectarea datelor, în 2012, informează AFP.

Pe teritoriul Indiei trăieşte circa 75% din populaţia de tigri la nivel global. Potrivit estimărilor, 40.000 de tigri trăiau în această ţară în 1947, anul când India şi-a obţinut independenţa.

Populaţia de tigri recenzată a scăzut la 1.411 în 2006 după care a urcat la 2.967 în 2018, a anunţat guvernul în urmă cu doi ani, o performanţă calificată drept ''istorică'' de prim-ministrul Narendra Modi.

Cu toate acestea, creşterea este relativă având în vedere mijloacele costisitoare de care a fost nevoie în 2018 pentru realizarea unui recensământ într-o manieră exhaustivă - un număr fără precedent de camere de luat vederi şi un program informatic de recunoaştere a modelului de dungi de pe blana felinelor.

Pe parcursul ultimului deceniu, cele mai multe morţi ale tigrilor recenzaţi au avut ''cauze naturale'', potrivit NTCA, dar multe feline au căzut de asemenea victime ale braconajului sau ''conflictelor dintre oameni şi animale''.

India, o ţară cu 1,3 miliarde de locuitori, depune eforturi pentru a frâna distrugerea habitatului natural al tigrilor provocat de dezvoltarea urbană şi de defrişare.

Circa 225 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unor atacuri ale tigrilor între 2014 şi 2019, potrivit datelor guvernamentale.

Guvernul a depus totodată eforturi pentru a gestiona mai bine populaţia acestei specii de feline, creând 50 de rezervaţii de teritoriul ţării pentru a le proteja habitatul. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.