

China şi Statele Unite au adoptat o ''declaraţie comună privind consolidarea acţiunii climatice'', a anunţat miercuri, la Glasgow (Scoţia), emisarul chinez pentru climă, Xie Zhenhua, relatează AFP şi Reuters.
''Ambele părţi recunosc decalajul dintre eforturile actuale şi obiectivele acordului de la Paris, aşa că vom consolida împreună acţiunea climatică'', a declarat oficialul chinez, în faţa presei, la Conferinţa ONU privind schimbările climatice (COP26) de la Glasgow.
Foto: (c) Jeff J Mitchell/Pool via REUTERS
Acest acord ''demonstrează că cooperarea este singura cale pentru China şi Statele Unite'', a subliniat Xie Zhenhua, în timp ce tensiunile dintre cele două ţări păreau recent să se amplifice în dosarul diplomaţiei climatice.
China este cel mai mare emiţător de gaze cu efect de seră din lume, iar Statele Unite sunt al doilea.
Preşedintele american Joe Biden, care a venit la Glasgow la începutul conferinţei, săptămâna trecută, a calificat drept o ''mare greşeală'' absenţa de la COP26 a omologul său chinez Xi Jinping.
''Ca două mari puteri mondiale, China şi Statele Unite trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru a lucra împreună şi cu alte părţi pentru a combate schimbările climatice'', a declarat reprezentantul chinez.
Reprezentantul american pentru climă, John Kerry, urma să se adreseze la scurt timp după omologul său chinez.
Foto: (c) Tom Brenner/REUTERS
Conferinţa de la Glasgow este considerată ca fiind crucială, în timp ce lumea se află, conform ONU, pe o traiectorie ''catastrofală'' de încălzire cu + 2,7 ° C în comparaţie cu epoca preindustrială, cu mult peste obiectivele acordului de la Paris care vizează o încălzire limitată ''cu mult sub'' 2 ° C şi, dacă este posibil, la 1,5° C.AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor online: Andreea Preda)
Citeşte şi:
* Tensiunile în Asia-Pacific amintesc de Războiul Rece, afirmă preşedintele chinez
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.