Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Agenţia de meteorologie din China a emis primul cod portocaliu de furtună de zăpadă din noul sezon rece, al doilea pe scala de intensitate, duminică, în contextul în care valul de frig care a cuprins întreaga ţară alimentează îngrijorările privind întreruperi ale traficului şi apariţia unor focare de gripă pe fondul creşterii numărului de cazuri de COVID-19, informează Reuters.

Centrul Naţional de Meteorologie prognozează furtuni de zăpadă în nord-estul Chinei, depunerea unui strat de zăpadă de 45 de milimetri în anumite regiuni pentru următoarele 24 de ore şi ninsori abundente în zonele din nordul ţării.

Capitala chineză, Beijing, se confruntă cu prima sa ninsoare din noul sezon rece, care a sosit cu 23 de zile mai devreme decât în anii trecuţi, în timp ce temperaturile din noaptea de duminică spre luni vor atinge cele mai joase valori din ultimul deceniu pentru această perioadă a anului.

Valul de frig va cuprinde o mare parte din ţară, inclusiv Beijing, Shanghai şi Guangzhou, determinând duminică o scădere a temperaturilor cu până la 14 grade Celsius, potrivit meteorologilor chinezi.

Valul de frig, care poate să ducă la o creştere a riscului de apariţie a gripei, s-a produs într-o perioadă în care peste 20 de oraşe din nordul Chinei au raportat cazuri de COVID-19, iar apariţia unor focare sporadice a fost semnalată în sud-vestul ţării, în Chongqing şi în provinciile Sichuan şi Yunnan, de la jumătatea lunii octombrie.

Sute de mii de locuitori din Beijing au ieşit din locuinţele lor pentru a se bucura de imaginile spectaculoase ale unor atracţii turistice acoperite de zăpadă, precum Oraşul Interzis şi Universal Studios Resort, în pofida restricţiilor anti-COVID-19. De asemenea, peste 300 de membri din Comitetul Central al Partidului Comunist Chinez se pregătesc să participe la o reuniune care va avea loc de luni până joi.

Este posibil ca zăpada care se va acumula în regiunile plasate în lockdown din cauza pandemiei de COVID-19 să nu poată să fie mutată în afara zonelor aflate sub control sanitar, a raportat cotidianul central Beijing Daily. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor online: Gabriela Badea) 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.