COD GALBEN: 05-12-2021 ora 10 Intre 05 decembrie, ora 20 – 06 decembrie, ora 08 se va semnala ninsori și intensificări ale vântului

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Prinţul Charles a declarat că "înţelege" frustrarea activiştilor de mediu şi că speră ca liderii aşteptaţi la summit-ul COP26 de la Glasgow să ia măsuri ambiţioase împotriva schimbărilor climatice, "nu doar să vorbească" despre acestea, notează AFP.

Într-un interviu acordat BBC şi difuzat luni, moştenitorul coroanei britanice a afirmat că înţelege "desigur" criticile tinerei activiste Greta Thunberg împotriva politicienilor pe care îi acuză că rămân impasibili în faţa urgenţei climatice.

"Toţi aceşti tineri au impresia că nu se întâmplă nimic, aşa că, desigur, sunt frustraţi", a afimat prinţul Charles.

El a adăugat că a înţeles de ce grupuri ecologiste precum Extinction Rebellion protestează şi blochează drumurile, acţiuni condamnate de guvernul britanic.

"Înţeleg pe deplin frustrarea, dificultatea este să ştii cum să direcţionezi această frustrare într-un mod mai constructiv mai degrabă decât distructiv", a precizat el.

Interesat de mult timp de problemele legate de mediu, Charles, în vârstă de 72 de ani, şi-a exprimat îngrijorarea că liderii internaţionali care se vor întâlni începând din 31 octombrie la Glasgow, cu ocazia COP26, vor "vorbi doar" , în loc să ia măsuri pentru a reduce drastic emisiile de gaze cu efect de seră.

De la semnarea Acordului de la Paris în 2015, tranziţia către o economie şi o energie mai curate a progresat, dar prea încet pentru a limita încălzirea la 2 grade Celsius, nemaivorbind de 1,5 grade Celsius, comparativ cu sfârşitul secolului al XIX-lea.

"Problema este să acţionezi la faţa locului", a declarat prinţul Charles, care va călători la COP26 împreună cu mama sa, regina Elisabeta a II-a.

El a avertizat că impactul va fi "catastrofal" dacă nu vor fi luate măsuri ambiţioase.

"Începe deja să fie catastrofal, deoarece nimic din natură nu poate supravieţui presiunii create de aceste condiţii meteorologice extreme", a subliniat Charles.

În timpul acestui interviu, prinţul de Wales a vorbit şi despre eforturile sale de a-şi reduce amprenta de carbon, explicând că nu mănâncă nici carne nici peşte două zile pe săptămână şi că şi-a redus consumul de produse lactate.

"Dacă mai mulţi oameni ar face acest lucru, ar fi redusă mult presiunea asupra mediului înconjurător", a spus el.

Prinţul a povestit totodată că maşina sa, un Aston Martin pe care îl deţine de peste 50 de ani, a fost modificată pentru a funcţiona cu ceea ce a descris drept "un surplus de vin alb englezesc şi de zer din procesul de fabricare a brânzeturilor". Maşina funcţionează cu un amestec compus din 85% bioetanol şi 15% benzină fără plumb. AGERPRES/ (AS - autor: Ana Alecu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.