

Oamenii de ştiinţă au pus piciorul, luna trecută, pe o insulă extrem de mică, aflată în apropierea coastelor Groenlandei, despre care susţin că este cea mai nordică zonă terestră din lume, apărută la suprafaţă în urma schimbărilor survenite la nivelul gheţii, relatează Reuters vineri.
Descoperirea vine în contextul unei dispute care se profilează în rândul naţiunilor din zona arctică, Statele Unite, Rusia, Canada, Danemarca şi Norvegia, pentru controlul Polului Nord, aflat la aproximativ 700 km distanţă, şi a zonei marine înconjurătoare, a drepturilor de pescuit şi a traseelor de transport maritim expuse în urma topirii gheţii ca urmare a schimbărilor climatice.
"Nu a fost intenţia noastră să descoperim o nouă insulă", a declarat pentru Reuters Morten Rasch, explorator polar şi conducător al staţiei de cercetare arctice Arctic Station din Groenlanda. "Ne-am dus acolo ca să colectăm probe", a adăugat el.
Oamenii de ştiinţă au crezut iniţial că au ajuns la Oodaaq, o insulă descoperită de o echipă daneză în 1978. Abia mai târziu, după ce au verificat locaţia exactă, şi-au dat seama că au vizitat o altă insulă, aflată la 780 de metri spre nord-vest.
"Toată lumea a fost fericită că am găsit ceea ce credeam că era insula Oodaaq", a declarat antreprenoarea elveţiană Christiane Leister, care a pus bazele Fundaţia Leister, finanţatoarea expediţiei. "Aduce puţin cu exploratorii din trecut, care credeau că au ajuns într-un anumit loc, dar care dădeau de fapt peste un loc total diferit", a spus ea.
Mica insulă, cu o lăţime de aproximativ 30 de metri şi o altitudine maximă de aproximativ trei metri deasupra nivelului mării, este acoperită cu mâl - nisip de pe fundul mării - precum şi cu morenă - pământ şi roci lăsate în urmă de gheţarii în mişcare.
Echipa a declarat că va recomanda ca insula să fie denumită Qeqertaq Avannarleq, ceea ce înseamnă "cea mai nordică insulă".
Mai multe expediţii americane realizate în zonă în ultimele decenii au căutat cea mai nordică insulă din lume. În 2007, veteranul arctic Dennis Schmitt a descoperit o insulă similară în apropiere.
Deşi a fost expusă în urma schimbărilor survenite la nivelul gheţii, oamenii de ştiinţă susţin că apariţia insulei nu este o consecinţă directă a încălzirii globale, care a condus la micşorarea stratului de gheaţă din Groenlanda.
Rene Forsberg, profesor şi director al departamentului de geodinamică de la Institutul Naţional Spaţial din Danemarca, a declarat că zona de la nord de Groenlanda are unul dintre cele mai dense straturi de gheaţă marină polară, cu toate că a precizat că în această vară gheaţa avea 2-3 metri grosime comparativ cu 4 metri când a vizitat zona prima dată, în cadrul expediţiei care a descoperit Oodaaq, în 1978.
Orice speranţă de extindere a teritoriului în Arctica depinde de natura zonei, dacă aceasta este o insulă sau o suprafaţă ce poate să dispară din nou. O insulă trebuie să rămână deasupra nivelului mării în timpul fluxului.
"Îndeplineşte criteriile unei insule", a spus Forsberg. "Este în prezent cel mai nordic pământ din lume", a adăugat el.
Însă, Forsberg, consilier al guvernului danez, a declarat că este puţin probabil ca acest lucru să modifice teritoriul oficial al Danemarcei de la nord de Groenlanda. "Această insulă mică vine şi pleacă", a spus el.
Descoperirea a fost anunţată iniţial vineri de publicaţia daneză Weekendavisen. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Codruţ Bălu, editor online: Simona Aruştei)
Sursa foto: Julian Charriere / via REUTERS
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |