

COD GALBEN: 01-06-2025 ora 19 Intre 19:50 si 20:50 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, izolat grindină de dimensiuni mici. in Județul Bistriţa-Năsăud;
Bilanţul provizoriu al cutremurului cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter, care a lovit sâmbătă Haiti, a crescut duminică seara la 1.297 de morţi şi la peste 5.700 de răniţi, potrivit serviciilor haitiene de protecţie civilă, informează AFP.
Pe lângă persoanele date dispărute,"mulţi alţii sunt sub dărâmături", se arată într-un comunicat al Protecţiei Civile.
Conform sursei citate, aproximativ 3.200 de răniţi sunt internaţi în prezent în mai multe spitale.
Cutremurul a avut loc sâmbătă la ora locală 08:29 (12:29 GMT), la 12 km de oraşul Saint-Louis-du-Sud, situat la aproximativ 160 km de capitala haitiană Port-au-Prince.
Numeroase clădiri - biserici, magazine şi locuinţe - s-au prăbuşit în acest seism puternic, sute de locuitori fiind prinşi sub plăci de beton.
Aproape 30.000 de case au fost distruse sau deteriorate.
Multe ţări, printre care Statele Unite, Republica Dominicană, Mexic şi Ecuador au acordat asistenţă, prin trimiterea de personal, alimente de primă necesitate şi echipamente medicale.
Premierul Ariel Henry, care a declarat starea de urgenţă timp de o lună în cele patru departamente afectate de dezastru, a mulţumit duminică comunităţii internaţionale pentru sprijinul acordat. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Andreea Preda)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |