Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Aerul a devenit aproape irespirabil la Atena, din cauza fumului degajat de incendiile care au ajuns în suburbiile capitalei Greciei, relatează sâmbătă dpa.

"Închideţi toate geamurile şi nu ieşiţi din case", le-au cerut autorităţile locuitorilor.

 


Foto: (c) Alexandros Avramidis / REUTERS


Flăcările au continuat să ardă toată noaptea la nord de Atena şi în oraş a plouat cu cenuşă.


"Dacă nu reuşim să controlăm incendiul azi, vom avea o mare problemă", a avertizat sâmbătă dimineaţa la televiziune Vassilis Kokkalis, viceguvernator al Atenei responsabil cu protecţia civilă.

 


Foto: (c) Costas Baltas / REUTERS


Potrivit acestuia, vântul s-a calmat totuşi pe parcursul nopţii, ceea ce le dă o şansă pompierilor în lupta cu flăcările.

Trei persoane au fost reţinute sub suspiciunea că au contribuit la producerea de incendii, a menţionat viceguvernatorul.

 


Foto: (c) Alexandros Avramidis/REUTERS


Flăcările continuau să facă ravagii şi pe insula Evia şi în apropierea oraşelor istorice Olimpia şi Sparta, în Peloponez, determinând evacuări masive.

Incendiile devastează Grecia de aproape o săptămână, exacerbate de temperaturile deosebit de ridicate şi vântul puternic. În ajutorul pompierilor greci au sărit echipaje din Ucraina, România, Cipru şi Israel, iar Franţa, Elveţia, Suedia şi Croaţia au trimis de asemenea avioane şi elicoptere de intervenţie, aminteşte dpa.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Toth, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.