COD GALBEN: 26-07-2021 ora 10 Intre 27, 28, 29, 30, 31 iulie Fenomene vizate se va semnala 27, 28, 29, 30, 31 iulie Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Războaie, conflicte, exerciţii militare sunt tot atâtea ameninţări care planează asupra a peste 200 de specii la nivel global, precum elefanţii şi gorilele de est, a avertizat miercuri Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (UICN), informează AFP.

Un raport al UICN, din care fac parte 1.400 de membri printre care guverne, ONG-uri şi instituţii ştiinţifice, denunţă efectul devastator al conflictelor armate şi al altor violenţe generate de om asupra mediului.

Organizaţia, cu sediul în apropiere de Geneva, subliniază de asemenea că degradarea naturii favorizează conflictele şi lansează un apel ca protecţia mediului şi gestionarea durabilă a resurselor naturale să fie considerate asemenea unor instrumente de pace.

''Degradarea naturii creşte riscul de conflict, în timp ce războaiele devastează nu doar vieţi, ci şi mediul'', a precizat directorul general al UICN, Bruno Oberle, într-un comunicat.

Potrivit raportului, primul dintr-o serie consacrată naturii şi lumii globalizate, conflictele armate sunt în mod special frecvente în regiuni ale lumii cele mai bogate în diversitate.

Potrivit UICN, 219 specii ameninţate sunt afectate de ''războaie, tulburări civile şi exerciţii militare''. În timp ce unele dintre aceste animale sunt omorâte, altele sunt martore la devastarea ecosistemelor.

Mai multe specii emblematice sunt ameninţate de războaie, precum gorilele de est, în pericol critic de extincţie, care trăiesc pe teritoriul Republicii Democratice Congo, în Rwanda şi în Uganda.

Natură şi conflict

Raportul subliniază impactului dramatic al unora dintre aceste conflicte asupra anumitor specii.

În timpul genocidului etnicilor Tutsi în Rwanda, din 1994, 90% dintre mamiferele de mari dimensiuni din parcul naţional Akagera au fost omorâte, se arată în raport. Din cauza genocidului, mii de persoană au fugit traversând zonele protejate şi fiind nevoite să ucidă animale pentru a se hrăni.

Un alt exemplu citat, doar în 2007, nu mai puţin de 2.000 de elefanţi au fost ucişi de miliţiile sudaneze care au pătruns în Africa Centrală, potrivit raportului.

Pe de altă parte, documentul observă că degradarea mediului este asociată cu un risc mai ridicat de conflict.

După ce a examinat peste 85.000 de conflicte armate produse în decursul ultimilor 30 de ani care au provocat moartea a peste două milioane de persoane, UICN a ajuns la concluzia că aceste violenţe sunt mai susceptibile să izbucnească în ţările unde terenurile agricole sunt mai puţin productive şi unde secetele sunt frecvente.

Pentru economistul-şef al UICN, Juha Siikamaki, ''aceste rezultate sugerează că protecţia şi gestionarea durabilă a resurselor naturale pot contribui la reducerea presiunilor care alimentează conflictele''.

''Crime de război ecologice''

''Pe măsură ce degradarea mediului şi schimbările climatice se intensifică, devine din ce în ce mai important să ţinem cont de legăturile dintre conflicte şi mediu atunci când vorbim despre elaborarea unor politici de securitate, de dezvoltare şi de mediu'', a precizat Siikamaki într-un comunicat.

Potrivit raportului, conflictele sunt mai puţin frecvente în interiorul rezervaţiilor naturale şi a altor zone protejate.

''Protecţia, gestionarea durabilă şi echitabilă a naturii joacă un rol important în prevenirea conflictelor şi revenirea la pace'', a insistat Kristen Walker, care prezidează comisia UICN pe tema politicilor de mediu, economice şi sociale.

Aceste eforturi permit de asemenea ''susţinerea mijloacelor de subzistenţă şi binele comunităţilor locale şi autohtone pe timp de pace şi contribuie la reducerea riscului izbucnirii unor conflicte'', a subliniat aceasta.

Raportul enumeră totodată câteva recomandări politice care vizează atenuarea şi prevenirea conflictelor armate, în special instituirea unor măsuri de protecţie destinate personalului zonelor protejate şi altor apărători ai naturii şi face de asemenea apel la ''sancţiuni faţă de cei care comit crime de război ecologice''. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.