

COD GALBEN: 17-06-2025 ora 23 Intre 23:20 si 00:40 se va semnala averse ce vor cumula 20...30 l/mp, descărcări electrice in Județul Argeş , zona de munte de peste 1800 m;
Autorităţile din Botswana au emis 287 de autorizaţii pentru vânătoarea de elefanţi, sezonul fiind reluat după ce anul trecut a fost suspendat din cauza pandemiei, informează marţi agenţia DPA.
Vânătorii pot împuşca 287 de elefanţi în acest sezon, a anunţat în cadrul unui interviu directorul Departamentului pentru faună sălbatică şi parcuri naţionale, Kabelo Senyatso.
Sezonul de vânătoare se desfăşoară în perioada 6 aprilie - 21 septembrie.
Botswana a interzis vânătoarea în 2014, însă a ridicat această interdicţie în 2019. Vânătoarea a fost apoi întreruptă de izbucnirea pandemiei de COVID-19, ceea ce a determinat retragerea unora dintre vânători internaţionali.
Senyatso a apărat decizia Botswanei de a permite vânătoarea şi emiterea autorizaţiilor, argumentând că Guvernul a introdus politica în urma consultărilor. ''Vânătoarea de elefanţi şi alte specii este o politică guvernamentală care a fost adoptată în urma unui proces deschis de consultare de către cabinetul de miniştri şi a fost susţinută de Botswana'', a spus el cu referire la populaţia ţării.
Grupul pentru protecţia animalelor Future for Elephants a condamnat această iniţiativă, descriind vânătoarea de trofee de elefanţi drept o relicvă brutală din secolele trecute, care nu are nicio justificare în condiţiile în care multe specii sunt ameninţate cu dispariţia.
Vânătoarea aduce beneficii economiei, potrivit Botswana Wildlife Producers Association (BWPA). ''Da, sezonul de vânătoare a început astăzi şi avem deja clienţi pe teren, unii venind din America şi din alte ţări'', a declarat purtătoarea de cuvânt a asociaţiei, Debbie Peake.
Peake a precizat că asociaţia pe care o reprezintă speră că mesajul său va fi acela că astfel de călătorii nu întâmpină dificultăţi. ''Oamenii pot veni atâta timp cât se conformează protocoalelor COVID-19'', a spus ea pentru DPA. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Codruţ Bălu, editor online: Simona Aruştei)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |