COD GALBEN: 04-08-2021 ora 10 Intre 4, 5 august se va semnala disconfort termic ridicat

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cutremurul cu magnitudinea 6 pe Richter, care s-a produs miercuri în centrul Greciei, a provocat cel puţin trei răniţi şi prăbuşirea mai multor case, fiind resimţit inclusiv în ţările vecine, fără să fie raportate decese, relatează EFE.

Trei persoane au fost rănite, dintre care una grav, în urma căderilor de cărămizi şi prăbuşirii unor acoperişuri, în timp ce alte şase au fost scoase de sub dărâmături.

 

Foto: (c) Nikos Hadjiiakovou/Xinhua



În localităţile Mesochori, cu o populaţie de 551 de locuitori, şi Damasi Tyrnavou, de 1.380 de locuitori, care s-au aflat în epicentrul seismului, 30 de case au suferit pagube. Autorităţile au precizat că biserica Agios Dimitrios din localitatea Mesochori a fost distrusă.

În acelaşi timp, alunecări de teren s-au produs în Kastraki, Kalampaka şi pe drumul naţional care leagă localităţile Elassona şi Larissa. Unda de şoc a avariat şi podul Damasiou, care a fost închis de poliţie.

Potrivit Institutului de Geodinamică din Atena, epicentrul seismului produs la ora locală 12:16 s-a situat la 16 kilometri sud de localitatea Elassona, în districtul Larissa, la o adâncime de 8,5 de kilometri. Cutremurul a durat 15 secunde.

"Eram pe stradă şi brusc pământul a început să se mişte. Ne-am uitat unii la alţii şi ne-am întrebat, oare cât va mai ţine?", a povestit televiziunii publice din Grecia o ziaristă de la un post local.

Câteva minute mai târziu, s-au produs mai multe replici cu magnitudini cuprinse între 4,2 şi 5,1 pe Richter.

 


Foto: (c) Nikos Hadjiiakovou/Xinhua



Străzile şi pieţele din Larissa, Trikala şi Karditsa s-au umplut de oameni, după ce autorităţile au cerut locuitorilor să nu intre în clădiri timp de câteva ore din cauza posibilelor replici. Drept urmare, s-au format numeroase ambuteiaje pe principalele artere publice din aceste oraşe, care au şi un indice ridicat de cazuri de COVID-19.

Cutremurul a fost resimţit cu putere şi în capitala ţării, Atena, situată la circa 400 de kilometri sud de epicentru, şi în mai multe ţări vecine precum Macedonia de Nord, Kosovo şi Muntenegru, aflate la distanţă de sute de kilometri.AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Simona Tatu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.