Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Calitatea aerului în cinci oraşe importante din statul american Oregon a atins recorduri negative, suprafaţa întregului stat fiind acoperită de o perdea de fum provenită de la incendiile de vegetaţie care au cuprins aproape 2 milioane de hectare, conform autorităţilor de mediu şi forestiere din acest stat, transmite marţi Reuters.

Fumul de la incendiile care afectează Coasta de Vest a SUA a ajuns până deasupra capitalei federale Washington.

Aceste incendii de vegetaţie de o amploare fără precedent au cuprins, până marţi, o suprafaţă de 1,8 milioane de hectare, afectând deopotrivă oraşe din Oregon şi păduri din California, Washington şi Idaho. Fumul şi particulele de cenuşă rămase în aer afectează grav calitatea aerului pe Coasta de vest a SUA.

Cel mai puternic a fost lovit statul Oregon, unde s-au înregistrat niveluri record de poluare a aerului. Cele mai afectate sunt oraşele Portland, Eugene, Bend, Medford şi Klamath Falls, conform unui comunicat al Departamentului pentru Calitatea Mediului.

Imaginile din satelit au arătat că o parte din fumul de la incendii, care se deplasează la altitudini înalte, a ajuns până deasupra metropolei New York, spre est.

Un purtător de cuvânt al Administraţiei Naţionale americane pentru Oceane şi Atmosferă (NOAA) a explicat că, în general, particulele de cenuşă rezultate în astfel de incendii sunt purtate de curenţii de aer până la altitudini ridicate, unde nu mai prezintă un pericol din punctul de vedere al calităţii aerului.AGERPRES/(AS - autor: Codruţ Bălu, editor: Mihaela Moise, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.