Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bazinul Oceanului Atlantic înregistrează un sezon al uraganelor record, în timp ce coasta de vest a Statelor Unite se luptă cu cele mai mari incendii de vegetaţie de până acum, la fel cum în emisfera nordică se încheie un val de căldură istoric, potrivit agenţiei meteorologice ONU, relatează marţi dpa.

Temperaturile înregistrate în perioada cuprinsă între lunile iunie şi august au stabilit un nou record în emisfera nordică, a anunţat marţi Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM).

Totodată, temperatura globală în aceeaşi perioadă a fost cu 0,92 grade peste media secolului al XX-lea, devenind a treia cea mai fierbinte astfel de perioadă înregistrată, a spus OMM, citând statistici din SUA.

"Căldura a contribuit la un sezon al incendiilor catastrofal", a declarat purtătoarea de cuvânt a OMM, Clare Nullis, într-o conferinţă de presă, adăugând că schimbările climatice au intensificat secetele, care la rândul lor au crescut riscul de incendii.

Şase dintre cele mai mari incendii înregistrate vreodată în California s-au produs anul acesta. Printre acestea se numără şi cel mai mare incendiu înregistrat până acum, care, începând cu luna august, a distrus aproape 3.200 de kilometri pătraţi, potrivit autorităţilor statului american.

Între timp, Centrul pentru Uragane din Statele Unite a avertizat luni asupra a nu mai puţin de cinci cicloane existente deasupra bazinului atlantic, un record după anul 1971: Paulette, Rene, Sally, Teddy şi Vicky, acesta din urmă fiind penultimul nume de pe listă, înainte de Teddy.

"Rămânem fără nume de uragan", a spus Nullis, explicând că lista prestabilită a celor 21 de prenume pentru acest sezon a fost aproape epuizată. Astfel, pentru orice alt uragan format până la 30 noiembrie, dată la care se încheie sezonul furtunilor tropicale în Atlantic, agenţia ONU va trebui să recurgă la literele alfabetului grecesc - Alpha, Beta, Gamma, Delta şi aşa mai departe.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Simona Tatu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.