

Cel puţin două persoane murit şi mii de locuitori au rămas fără energie electrică după ce taifunul Maysak, însoţit de ploi torenţiale şi vânt puternic, a ajuns joi în Peninsula Coreea, afectând cu precădere regiunile lovite anterior de taifunul Bavi, relatează Reuters.
Al nouălea taifun din acest sezon şi al patrulea care loveşte peninsula în acest an a lăsat fără energie electrică aproximativ 120.000 de gospodării din Coreea de Sud, au anunţat autorităţile.
Zborurile au fost anulate sau au suferit întârzieri, numeroşi copaci au fost doborâţi, iar resturi luate pe sus de vânt au provocat pagube minore, a relatat agenţia Yonhap.
O persoană a murit după ce rafalele au spart o fereastră în al doilea cel mai mare oraş din Coreea de Sud, Busan, unde au fost înregistrate viteze ale vântului de 170 km/h, potrivit Yonhap.
Un alt bărbat din acelaşi oraş a fost găsit mort, existând suspiciunea că acesta a decedat după ce a căzut de pe acoperişul casei sale în timp ce repara o infiltraţie, conform agenţiei citate.
De obicei, peninsula nu este afectată decât de un singur taifun pe an, însă un alt eveniment meteorologic similar, Haishen, se formează la sud de Japonia şi se prognozează că va atinge coasta coreeană duminică sau luni, a indicat Earth Observatory al agenţiei spaţiale americane NASA.
O navă la bordul căreia se aflau un echipaj format din 43 de persoane şi aproape 6.000 de vite, care se deplasa între Noua Zeelandă şi China, s-a răsturnat din cauza vremii nefavorabile în Marea Chinei de Est, potrivit unui membru al echipajului care a reuşit să supravieţuiască.
Nava Gulf Livestock 1 a trimis miercuri un apel de ajutor din vestul insulei Amami Oshima, situată în sud-vestul Japoniei, în timp ce taifunul Maysak se năpustea asupra Peninsulei Coreea.
Unele dintre zonele cele mai afectate joi întocmeau încă bilanţul pagubelor după taifunul Bavi de săptămâna trecută, acesta fiind unul dintre cele mai umede anotimpuri musonice consemnate în această zonă.
În unele zone din insula turistică Jeju din Coreea de Sud au fost înregistrate cantităţi de precipitaţii de peste 1.000 mm începând de marţi, conform agenţiei de meteorologie.
Coreea de Nord a fost lovită de taifunul Bavi şi, pentru a doua săptămână consecutiv, televiziunea de stat a prezentat rare relatări în direct despre valurile mari şi inundaţiile din mai multe zone, inclusiv din oraşul costier Wonsan. În aceste relatări au fost prezentate un pod avariat şi terenuri agricole inundate, în timp ce o furgonetă cu difuzoare difuza avertismente locuitorilor. Mai târziu în aceaşi zi, televiziunea de stat a relatat că avertizarea de taifun a fost ridicată, fără a oferi date despre eventuale victime, notează Reuters.
Seria de furtuni este alimentată de ''apa extrem de caldă din Pacificul de Vest tropical'', a precizat NASA. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ady Ivaşcu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.