

COD GALBEN: 20-05-2025 Intre 06:50 si 10:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 70…90 km/h și pe arii restrânse de peste 100 km/h. in Zona de munte a județului Gorj , respectiv zona de munte a localităților, Zona de munte a județului Vâlcea , respectiv zona de munte a localităților;
Cel puţin cinci persoane au murit şi alte 38 sunt date dispărute în urma unor viituri produse marţi în provincia indoneziană Sulawesi de Sud, au anunţat echipele de intervenţie, citate de Xinhua.
Revărsarea unui râu, în urma ploilor abundente, a dus la inundarea unei regiuni din districtul Luwu Utara, după miezul nopţii, a declarat Dadan Sarkas, reprezentant al serviciului pentru căutare şi salvare din provincie.
Mai multe case, clădirea unei şcoli şi instituţii publice au fost deteriorate şi acoperite de noroiul şi apele al căror nivel a ajuns la aproximativ 50 de centimetri, a precizat Sarkas pentru Xinhua.
Locuitorii din zonă au fost nevoiţi să fugă din calea apelor, potrivit lui Sarkas, care nu a oferit detalii suplimentare în condiţiile în care este în desfăşurare o evaluare a situaţiei.
Unul dintre membrii echipelor de intervenţie, Fajri Mursalin, responsabil din cadrul centrului de date din provincie, a declarat că o operaţiune de căutare a persoanelor date dispărute este în curs de desfăşurare. ''Până în prezent, cinci persoane au fost confirmate decedate, alte zece se află internate la un spital din Masamba şi 38 sunt căutate", a declarat el pentru Xinhua, referindu-se la oraşul Masamba.
În ceea ce priveşte numărul victimelor, Mursalin a declarat că bilanţul ar putea creşte.
Indonezia este frecvent afectată de viituri, inundaţii şi alunecări de teren în timpul sezonului ploios. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.