COD GALBEN: 23-09-2021 ora 10 Intre 23 septembrie, ora 21:00 – 24 septembrie, ora 23:00 Zone afectate se va semnala intensificări susținute ale vântului la altitudini de peste 1700 m

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Vremea la nivel mondial va continua să se încălzească în următorii cinci ani, iar temperaturile ar putea chiar să depăşească temporar cu 1,5 grade Celsius valorile din perioada pre-industrială, a anunţat joi Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), citată de Reuters.

Aceasta nu înseamnă că va fi depăşit pragul de 1,5 grade Celsius, stabilit de oamenii de ştiinţă drept plafon pentru evitarea schimbărilor climatice catastrofale. Însă, demonstrează tendinţa de încălzire continuă într-un ritm rapid, subliniind ''provocarea enormă'' cu care se confruntă lumea pentru îndeplinirea obiectivului Acordului de la Paris din 2015 de reducere a emisiilor responsabile de încălzirea climei suficient de mult pentru a menţine creşterea temperaturilor ''mult sub'' 2 grade Celsius, a declarat secretarul general al OMM, Petteri Taalas.

OMM a precizat că există un risc de 20% ca temperaturile medii anuale, care variază de la an la an, să atingă pragul de 1,5 grade Celsius în orice an între 2020 şi 2024. În acelaşi timp, valorile de temperatură din fiecare dintre aceşti ani este ''posibil'' să fie cu cel puţin 1 grad Celsius peste cele din perioada pre-industrială, efectele fiind resimţite în aproape fiecare regiune.

Africa de Sud şi Australia, care s-au confruntat anul trecut cu incendii de vegetaţie ce au ars suprafeţe de milioane de acri, ar putea avea condiţii mai aride decât de obicei până în 2024, în timp ce regiunea Sahel din Africa va fi probabil mai umedă, a notat OMM. Europa este posibil să se confrunte cu mai multe furtuni, în timp ce nordul Atlanticului de Nord va fi mai vântos.

Aceste proiecţii fac parte dintr-un nou demers al OMM de a furniza prognoze pe termen mai scurt privind tiparele temperaturii, precipitaţiilor şi vântului pentru a ajuta statele să fie la curent cu modul în care schimbările climatice pot perturba modelele meteorologice, notează Reuters.

Cu toate acestea, pe termen lung, lumea nu va atinge probabil pragul de 1,5 grade Celsius cel puţin încă un deceniu.

În prezent, tendinţa pe termen lung este ca temperaturile medii la nivel global să fie de aproximativ 1,2 grade Celsius peste nivelurile pre-industriale, a declarat
Michael Mann, climatolog la Universitatea Penn State din Statele Unite. ''În acest moment, ne aflăm în mijlocul unei fluctuaţii pozitive, cu temperaturi la nivel global de aproximativ 1,4 grade Celsius peste nivelul pre-industrial", a precizat Mann. ''Nu ne aşteptăm ca acest nivel de încălzire să persiste. Ne aşteptăm ca în următorii doi ani temperaturile să scadă din nou spre sau sub tendinţa generală", a adăugat el.

Potrivit lui Marcelo Mena, fost ministru al Mediului în Chile, în prezent director al Centrului pentru Acţiuni Climatice în cadrul Pontificia Universidad Católica din Valparaiso, chiar şi creşterile valorilor de temperatură pe termen scurt pot declanşa evenimente meteorologice extreme, care ar putea exercita o presiune şi mai mare asupra statelor care se luptă deja cu pandemia de coronavirus. ''Vom avea ani (cu temperaturi) mai mari decât proiecţiile şi ani (cu temperaturi) mai mici, dar faptul că există această creştere în acest context ne demonstrează că unele dintre aceste evenimente simbolice sunt mai posibile decât se preconiza", a adăugat el. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.